Senatorul PNL Florin Cîțu explică, într-o postare pe Facebook, de ce rectificarea bugetară care urmează să fie făcută de Guvern în această toamnă nu poate fi decât negativă, el arătând că veniturile la buget în primele șase luni ale anului sunt cu 5 miliarde de lei mai mici decât cele prognozate, datoria publică a crescut cu 18,7 miliarde de lei, iar prețurile sunt mai mari cu 1,5%. El solicită audierea premierului Mihai Tudose în comisia de buget a Senatului pentru a prezenta execuția bugetului general consolidat, colectarea TVA și rambursările TVA.
”În România, rectificările bugetare sunt fie pozitive, fie negative. Mai există și situația în care se iau bani din bugetul unui minister (pentru că nu s-au cheltuit acei bani) și se transferă altor ministere. Atenție! Asta este o rectificare simplă, nu pozitivă (aviz Tudose). Rectificarea pozitivă se poate face doar când veniturile încasate la buget sunt mai mari decât cele programate. Astfel, Guvernul distribuie un surplus. Rectificarea negativă se face atunci când veniturile încasate sunt mai mici decât decele programate (aviz Dragnea). Atunci trebuie să reduci cheltuielile”, a explicat Florin Cîțu.
Senatorul PNL a subliniat că rapoartele trimestriale publicate de Ministerul Finanțelor arată că, după șase luni, veniturile la buget sunt cu 5 miliarde de lei mai mici decât cele prognozate și asta în ciuda creșterii economice de 5,8%. Mai mult, spune Cîțu, în primele șase luni ale lui 2017, datoria publică a crescut cu 18,7 miliarde de lei, iar prețurile de consum, după șapte luni, au crescut cu 1,5% și sunt estimate să depășească ținta de inflație. El atrage atenția că cel mai important lucru este însă că, din creșterea economică de 5,8% în primul semestru, 5,5% vine din consum, adică 95%, cu toate acestea încasările din TVA fiind mai mici cu 4,7 miliarde de lei decât cele programate, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Pentru o imagine cât mai clară a situației bugetului la momentul acestei rectificări bugetare, sunt obligat să cer ca prim-ministrul Mihai Tudose să fie audiat în comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital de la Senat pentru a prezenta execuția bugetului general consolidat (nu doar a bugetului de stat), colectarea TVA fără SWAP, rambursările TVA în comparație cu programul aprobat la începutul anului”, a mai scris Florin Cîțu.
Liberalul atrage atenția că, în condițiile existente, prima rectificare bugetară din acest an poate fi doar negativă, în caz contrar va solicita înființarea unei comisii parlamentare de anchetă a rectificării bugetare.
Cîțu face și o comparație a situației din prezent cu cea de anul trecut, arătând că în primele șase luni din 2016 au fost create 131 de mii de locuri de muncă, în vreme ce în aceeași perioadă din 2017, doar 120 de mii de locuri de muncă și asta în condițiile unei creșteri economice mai mari cu un punct procentual anul acesta față de anul trecut.
”Ceva nu se leagă. Sfatul meu pentru Guvernul Tudose este ca de această dată să ia o decizie bazată pe realitățile economice și nu una care să asigure doar promovarea imaginii PSD. Aceasta este o decizie foarte importantă”, conchide Florin Cîțu.