VIDEO&FOTO Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva Covid-19

scris 16 ian 2021

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat public împotriva COVID-19 sâmbătă, la Spitalul Universitar de Urgență Militar ”Dr. Carol Davila”, în etapa a doua a campaniei de vaccinare.

VIDEO&FOTO Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID
Urmărește-ne și pe Google News

Vineri a început oficial cea de-a doua etapă a campaniei naționale de vaccinare, în care sunt incluse persoanele de peste 65 de ani, bolnavii cronici și persoanele care lucrează în domenii considerate esențiale, între care Administrația Prezidențială și Guvernul, scrie News.ro

VIDEO&FOTO Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva Covid-19


„Foarte, foarte ușoară această vaccinare. Chiar nu am simțit nimic. Chiar asta îi spuneam doamnei asistente – nici nu am simțit când mi-a făcut vaccinul. Am vrut să dau un semnal de încredere românilor. E important să înțelegem că păstrarea măsurilor de restricție, vaccinul și tratamentele care apar, doar așa putem să învingem efectele pandemiei. Rămânnem la obiectivul 10,4 milioane de români vaccinați până în septembrie și nu ne abatem de la acest obiectiv”, a afirmat Florin Cîțu după ce a făcut prima doză de vaccin anti-COVID. 

Chestionat despre plaforma unde se pot programa românii pentru vaccinare, Cîțu a spus: „Se lucrează la platformă. Lucrurile sunt determinate și de numărul de vaccinuri. Foarte mulți români vor să se vaccineze. Cum vor apărea și alte vaccinuri vom lua cât mai multe. Vom facem eforturi să luăm cât mai multe vaccinuri ca să îii vaccinăm pe toți românii”.

El a adăugat că încetinirea livrărilor de către Pfizer va fi recuperată săptămâna viitoare și a precizat că România va achiziționa și alte vaccinuri, cum apar, pentru a se ajunge la acel obiect de vaccinare până în septembrie a 10,4 milioane de oameni.

„Ceea ce încetinește în perioada următoare va fi recuperat în săptămâna următoare. De ce a făcut Pfizer acest lucru? Pentru a avea producția și dozele următoare. Matematic v-am mai spus că este. Sigur o să fie posibil. Exact de 20 milioane de doze e nevoie. Tocmai le-am contractat. Capacitatea înseamnă 50.000 de vaccinuri pe zi și vom face acest lucru. Dacă până atunci apar și alte vaccinuri le vom achiziționa și pe acelea, tocmai pentru a vaccina cât mai mulți români”, a completa premierul.

Referitor la centrele de vaccinare, Florin Cîțu a explicat că săptămâna viitoare se va ajunge la 300 de centre de vaccinare și ținta este un total de 932 de centre.

„Cifra de 932 este maxim. E total, nu pentru etapa a doua. În acest moment sunt centre 200 și ceva acum, vor fi 300 e centre săptămâna viitoare. Ceea ce părea a fi o problemă și am discutat și cu ministrul Sănătății îmi spunea că lumea nu vrea să se vaccineze. De aceea am avut și acele măsuri pentru medicii de familie. Ieri s-a văzut foarte clar – românii vor să se vaccineze. Am depășit momentul cel mai important acela al dezinformării că românii nu vor să se vaccineze. Vor să se vaccineze”, a conchis Cîțu.

viewscnt
Afla mai multe despre
florin citu
vaccin