Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cerere de urmărire penală a fostului ministru al Energiei din Guvernul tehnocrat Cioloș, Victor Vlad Grigorescu, pentru fals în declarații în formă continuată, într-un dosar al Parchetului General deschis în urmă cu 3 ani.
"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 23 iunie 2021, ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost ministru al energiei în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 261/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 326 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare și Decizia Curții Constituționale nr. 270/2008. Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri", a transmis președinția.
CITEȘTE ȘI BERD a investit peste 40 de miloane de euro în cea mai recentă emisiune de obligațiuni verzi a dezvoltatorului CTP, cel mai mare proprietar de depozite din RomâniaÎn 2016, presa a scris pe larg (de exemplu aici sau aici) despre o serie de discrepanțe din declarațiile de avere depuse ca ministru al Energiei de către Victor Vlad Grigorescu, iar Agenția Națională pentru Integritate (ANI) a anunțat că efectuează verificări în această speță
De asemenea, în decembrie 2016, fostul șef al Direcției de privatizare din Ministerul Energiei și fost administrator special al Hidroelectrica în timpul insolvenței, Gabriel Dumitrașcu i-a făcut plângere penală lui Victor Vlad Grigorescu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, reclamând nereguli în desfășurarea procedurilor de recrutare a membrilor Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica.
În prezent, Victor Vlad Grigorescu este managing partner la firma românească de consultanță în chestiuni legate de energie și privatizări Global Industrial Consult SRL, cu birouri la București și Bruxelles. Firma este controlată, conform termene.ro, de mama fostului ministru, Georgeta Grigorescu, cu 80% din capital. Celălalt partener, totodată asociat minoritar (20%), este Alexandru Alexe, fost șef al Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) și al Direcției Generale Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului din Ministerul Energiei.
"Experții noștri furnizează îndrumare strategică în chestiuni de securitate energetică, sprijin și consiliere pentru tranzacții de fuziuni și achiziții, precum și pentru intrarea și ieșirea de pe piețe specifice. Oferim expertiză în chestiuni UE, cu impact mare asupra mediului de operare. Compania noastră ajută la construirea strategiei dumneavoastră, abordând viitoarele provocări din Europa Centrală și de Est", se arată în prezentarea oficială a companiei.
Global Industrial Consult SRL a terminat anul trecut cu un rulaj de 1,36 milioane lei, dublu față de 2019, și un profit net de 141.000 lei, în ușoară scădere față de anul anterior (162.00 lei). Până în 2017, firma (înființată în 2005) a purtat numele AG Industrial Consult, Victor Vlad Grigorescu fiind director al ei până la numirea în postul de ministru al Energiei, în 2015.