Rețineri de jurnaliști în Germania

Rețineri de jurnaliști în Germania

Sursa foto: Ralf Liebhold | Dreamstime.com

scris 5 iun 2021

La un protest față de construirea unei autostrăzi, câțiva ziariști au fost asimilați activiștilor și reținuți de Poliție.

Poliția din Berlin a anunțat că 13 jurnaliști au fost reținuți, sâmbătă, în timp ce relatau despre un protest al activiștilor de mediu față de construirea unei autostrăzi, relatează AP, preluată de News.ro. Protestul față de construirea A100 a fost organizat de activiștii din grupul Sand im Getriebe. “Jurnaliștii au intrat în locul respectiv împreună cu activiștii, astfel că i-am considerat participanți la protest”, a declarat Martin Halweg, reprezentant al Poliției.

Urmărește-ne și pe Google News

El a precizat că jurnaliștii sunt cercetați sub suspiciunea de pătrundere ilegală în șantierul companiei Autobahn GmbH. Joerg Reichelt, lider al sindicatului jurnaliștilor DJU, a acuzat poliția că i-a împiedicat pe jurnaliști să își facă meseria. Reichelt s-a numărat printre cei reținuți și riscă să fie pus sub acuzare.

Vicepreședinte ANAF din partea USR - Cîțu a semnat numirea lui Emil Sămărtinean CITEȘTE ȘI Vicepreședinte ANAF din partea USR - Cîțu a semnat numirea lui Emil Sămărtinean

La protest au participat aproximativ 300 de persoane. Grupurile de activiști de mediu sunt de părere că prin construirea unei noi autostrăzi sunt afectate eforturile Germaniei de scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Activiștii consideră că miliardele de dolari care se duc la construirea autostrăzălor ar trebui să se investească într-o infrastructură de transport prietenoasă cu mediul.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
autostrazi