Premierul Viorica Dăncilă nu mai merge la Cotroceni pentru o discuție cu președintele Klaus Iohannis

Premierul Viorica Dăncilă nu mai merge la Cotroceni pentru o discuție cu președintele Klaus Iohannis
scris 27 apr 2018

UPDATE 10:37 Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că nu mai merge, astăzi, la Palatulul Cotroceni pentru o discuție cu președintele Klaus Iohannis. Șeful statului va susține o declarație de presă la ora 11:00, când fusese anunțată întâlnirea.

Președintele Klaus Iohannis ar fi urmat să se întâlnească vineri, la Palatul Cotroceni, cu premierul Viorica Dăncilă, după ce miercuri a avut discuții cu guvernatorul și cu prim-viceguvernatorul BNR, în încercarea de a media conflictul dintre Guvern și Banca Națională. Întâlnirea a fost anunțată vineri de Administrația Prezidențială, însă nu se regăsea pe agenda Vioricăi Dăncilă.

Urmărește-ne și pe Google News

Ulterior, Administrația Preziențială a transmis că premierul a comunicat că nu participă la întâlnire, fiind anunțată pentru ora 11:00 o declarație de presă a președintelui.

ȘTIRE INIȚIALĂ Președintele Klaus Iohannis ar urma să se întâlnească vineri, la Palatul Cotroceni, cu premierul Viorica Dăncilă, după ce miercuri a avut discuții cu guvernatorul și cu prim-viceguvernatorul BNR, în încercarea de a media conflictul dintre Guvern și Banca Națională. Iohannis spunea că speră ca într-un viitor foarte apropiat cele două părți să se înțeleagă, să se întâlnească și să clarifice problemele, fiindcă "nu sunt normale aceste abordări contondente între două entități din arhitectura statulului”. De asemenea, șeful statului afirma că la întâlnirea de vineri o va întreba pe Viorica Dăncilă în ce calitate a plecat în Israel, "fără să sufle o vorbă" și să îi dea măcar un telefon, din politețe. Liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a atacat dur pe președintele Klaus Iohannis pentru faptul că "a convocat-o la Cotroceni pe premierul Viorica Dăncilă, declarând, joi seară, la Antena 3, că "a inventat un conflict" între Guvern și Banca Națională, iar "așa ceva nu poate fi acceptat". "Nu putem să continuăm așa, să vedem că nu se întâmplă nimic și toți să fim niște pioni pe o strategie de campanie electorală a președintelui României", a afirmat Dragnea.

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi seară, la Bacău, că există o tendință accentuată în rândul PSD de a arunca vina pentru inflație și pentru creșterea dobânzilor în curtea BNR și că trebuie să înțeleagă toată lumea, inclusiv PSD, Guvernul și președintele Camerei Deputaților, că cea mai importantă calitate a BNR este independența din punct de vedere politic, fiind o condiție esențială de membru UE, scrie News.ro.

"Dacă observăm declarațiile făcute și de membri ai Guvernului, și de nemembri ai Guvernului la televizor, atunci putem să constatăm că există o tendință accentuată în rândul PSD de a arunca vina pentru inflație și pentru creșterea dobânzilor în curtea BNR. Există, în același timp, o încercare la BNR de a explica măsurile pe care le-au luat ei", a declarat președintele Iohannis.

El a mai spus că trebuie să înțeleagă toată lumea, inclusiv PSD, Guvernul, președintele Camerei Deputaților, că cea mai importantă calitate a BNR este independența din punct de vedere politic, fiind o condiție esențială de membru UE.

"(...) Eu cred că trebuie să înțeleagă toată lumea, inclusiv Guvernul, PSD, președintele Camerei și așa mai departe, că cea mai mare calitate a BNR este independența. Și asta nu fiindcă eu vreau așa sau că este scris într-o lege, că mai nou legile se schimbă dupa bunul plac al PSD. Nu, este condiție esențială de membru în Uniunea Europeană. BNR trebuie să fie independentă. BNR nu trebuie să facă politică guvernamentală, dar, pe de altă parte, este evident că trebuie să vorbească împreună și trebuie să încerce, în măsura independenței fiecăruia, să își armonizeze politicile în interesul României", a afirmat Iohannis.

Sevil Shhaideh - confirmată pentru următorii 3 ani în poziția de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom. Fostul vicepremier face obiectul unui dosar la DNA CITEȘTE ȘI Sevil Shhaideh - confirmată pentru următorii 3 ani în poziția de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom. Fostul vicepremier face obiectul unui dosar la DNA

Președintele a mai spus că a discutat aceste lucruri cu reprezentanții BNR și că vrea să le transmită și Guvernului.

În acest context, Iohannis l-a atacat pe ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici: "Că la ministrul Finanțelor nu există dorința de mediere îl privește, nu despre el este vorba în propoziție".

Întrebat cu cine va veni premierul la întâlnirea de vineri de la Cotroceni, Iohannis a răspuns: "Este decizia doamnei Dăncilă cu cine vine la Cotroceni".

Șeful statului a mai spus că speră ca într-un viitor foarte apropiat cele două părți să se întâlnească și să clarifice problemele, fiindcă "nu este absolut normal să apară aceste abordări contondente între două entități din arhitectura stautului”.

De asemenea, președintele a spus că  la întâlnirea de vineri o va întreba pe Viorica Dăncilă în ce calitate a plecat în Israel, fără să sufle o vorbă și să îi dea măcar un telefon, din politețe. "Fiți asigurați că o să o întreb pe doamna Dăncilă cu ce ocazie a plecat în Israel fără să sufle o vorbă, fără ca măcar din politețe să mă sune sau să treacă pe la mine fiindcă totuși, și dacă PSD-ului nu îi convine, eu sunt președintele republicii și eu răspund de politica externă", a declarat Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni seară că a decis să încerce o mediere între reprezentanții Guvernului și cei ai Băncii Naționale, pe care îi va chema la discuții la Cotroceni, el afirmând că în ultima perioadă "s-a mers cam departe cu unele afirmații destul de contondente".

Miercuri, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu guvernatorul și cu prim-viceguvernatorul BNR, iar potrivit Administrației prezidențiale întâlnirea a fost ocazionată de necesitatea consultărilor în privința medierii disputelor dintre Guvern și BNR, referitoare la riscurile cu care România se confruntă în prezent în ceea ce privește inflația și coordonarea politicilor economice.

În cadrul discuțiilor, a fost analizată situația macroeconomică existentă, context în care președintele a subliniat că ”este esențială independența Băncii Naționale a României în legătură cu deciziile de politică monetară, aceasta fiind o condiție fundamentală pentru un stat membru al Uniunii Europene”.

În acest sens, ”Klaus Iohannis a menționat că Banca Națională a României trebuie să urmărească, cu responsabilitate și determinare, obiectivul fundamental de asigurare a stabilității prețurilor, astfel încât veniturile românilor să nu aibă de suferit prin scăderea puterii de cumpărare”.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că atât Guvernul, cât și Banca Națională trebuie să evite abordările concurențiale, astfel încât cooperarea instituțională să fie una eficientă, în condiții de echilibru și responsabilitate față de interesele economice ale României, se arată în comunicat.

La finalul întrevederii, președintele și-a exprimat speranța că vor exista discuții între Guvern și BNR în perioada imediat următoare, care să îmbunătățească dialogul instituțional și cooperarea în domeniul politicilor economice.

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat, miercuri, că nu există un conflict între Guvern și Banca Națională a României și a criticat demersul președintelui Klaus Iohannis care a spus că dorește să fie mediator între cele două instituții. ”Dacă părțile nu-și exprimă această nevoie, dorință de a fi mediate, de ce să fie cineva care să vrea cu orice preț să medieze?”, a spus ministrul de Finanțe.

viewscnt
Afla mai multe despre
klaus iohannis
dancila
bnr