Kremlinul nu a dezmințit clar, luni, faptul că Iranul i-a livrat rachete, așa cum acuză Occidentul, și a subliniat că Rusia își dezvoltă așa cum crede de cuviință relațiile cu Teheranul, mai ales în domeniile ”cele mai sensibile”, relatează AFP. ”Acest tip de informații nu sunt mereu adevărate”, a declarat, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Anterior, acesta, la fel ca și reprezentanți ai Iranului au catalogat ca fiind false astfel de raporarte.
”Iranul este un partener important”, a sublinia el, precizând că cele două țări își dezvoltă cooperarea ”în toate domeniile posibile, inclusiv în cele mai sensibile”.
Uniunea Europeană (UE) estimează că aliații dispun de ”infiormații credibile” cu privire la livrarea unor rachete balistice Rusiei de către Iran, a anunțat luni un purtător de cuvânt.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Examinăm problema împreună cu statele membre, iar în cazul în care se va confirma, această livrare ar reprezenta o escaladare materială importantă a susținerii de către Iran a războiului de agresiune ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciului diplomatic european, Peter Stano. ”Poziția unanimă a liderilor europeni a fost întotdeauna clară. UE va răspunde rapid și în coordonare cu partenerii săi internaționali, inclusiv prin măsuri restrictive noi și semnificative împotriva Iranului”, a anunțat el.
Misiunea iraniană la ONU declara anterior, într-un comunicat, că Iranul nu furnizează arme părților din niciun conflict, inclusiv conflictul din Ucraina, după un articol din Wall Street Journal care arăta,, citând surse oficiale americane și europene nenrecizate, că Iranul a furnizat Rusiei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune.
„Poziția Iranului cu privire la conflictul din Ucraina rămâne neschimbată. Iranul consideră că este inuman să ofere asistență militară părților implicate în conflict, ceea ce ar duce la creșterea victimelor umane, distrugerea infrastructurii și întârzie și mai mult începerea negocierilor de încetare a focului”, susținea misiunea iraniană la ONU. „Iranul nu numai că se abține de la a se angaja în astfel de acțiuni, dar solicită și altor țări să înceteze furnizarea de arme părților implicate în conflict”.
Moscova și Teheranul au respins până acum rapoartele conform cărora Iranul ar furniza Rusiei arme, cum ar fi drone, pentru a fi folosite în Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov descria astfel de rapoarte ca fiind false, susținând că armata rusă folosește exclusiv avioane produse pe plan intern. În noiembrie 2022, ministrul de externe iranian a declarat că țara a furnizat Rusiei o cantitate mică de drone, dar că livrarea a avut loc cu câteva luni înainte de începerea operațiunii militare speciale din Ucraina.
The Wall Street Journal a scris că Statele Unite și-au informat aliații europeni cu privire la livrări efective de rachete iraniene cu rază scurtă de acțiune Rusiei, în contextul în care aceasta și-a dublat atacurile vizând orașe și infrastructuri ucrainene. Statele Unite și aliații lor europeni ai Ucrainei au amenințat în mai multe rânduri că asemenea livrări vor avea consecințe grave asupra Iranului, vizat deja de numeroase sancțiuni occidentale.
Statele Unite au avertizat din nou, la jumătatea lui august, că Iranul trebuie să se aștepte la consecințe importante în cazul în care dcide să furnizeze rachete Rusiei.
Șeful diplomației europene Josep Borrell a evocat, la rândul său, noi sancțiuni în cazul unor livrări de rachete iraniene Rusiei.
Statele Unite și UE au impus sancțiuni unor producători iranieni de drone ale căror produse au fost livrate Rusiei.