Guvernul va lansa un nou mega-program de investiții cu fonduri alocate primăriilor, denumit Programul Regional pentru Dezvoltare Locală, complementar Programului Național pentru Dezvoltare Locală, prin care vor fi încheiate contracte multianuale de până la 4 ani, care vor putea fi prelungite cu încă 2 ani.
Angajații Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice care lucrează la Programul Național de Dezvoltare Locală se vor ocupa și de noul program, primind în schimb un spor salarial de 75%.
Introducerea noului program este argumentată prin faptul că dezvoltarea durabilă a spațiului rural și urban este indispensabil legată de îmbunătățirea condițiilor existente și a serviciilor de bază, prin dezvoltarea infrastructurii, iar actualul cadru legislativ nu asigură suficiente mijloace de intervenție la nivelul autorităților centrale și locale care să sprijine îmbunătățirea infrastructurii.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În prezent, Guvernul finanțează Programul Național de Dezvoltare Locală, care însă, conform argumentației, ar fi insuficient pentru "atingerea standardelor de calitate a vieții" pentru comunitățile locale aparținând celor 8 regiuni ale României.
"În cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală sunt în diferite stadii de execuție obiective de investiții pentru care nu s-au asigurat în integralitate sursele de finanțare pentru finalizarea acestora, fapt ce contribuie la dezvoltarea neechilibrată a infrastructurii regionale. Una dintre recomandările Băncii Mondiale este separarea investițiilor, în sensul promovării investițiilor noi separat de obiectivele de investiții în continuare", este explicația prezentată.
Ca efect al lansării noului program, prin Programul Național de Dezvoltare Locală vor mat fi finanțate doar proiectele preluate și care nu au avut încheiat un contract de finanțare sau nu au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării Regionale.