Fostul europarlamentar Adrian Severin va fi eliberat condiționat; el a executat un an și trei luni din pedeapsa de patru ani de închisoare pentru luare de mită

Fostul europarlamentar Adrian Severin va fi eliberat condiționat; el a executat un an și trei luni din pedeapsa de patru ani de închisoare pentru luare de mită
scris 28 feb 2018

Fostul europarlamentar Adrian Severin va fi eliberat condiționat după ce a executat un an și trei luni din pedeapsa de patru ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență. Decizia, luată miercuri de Tribunalul București, este definitivă.

Decizia a fost luată miercuri de Tribunalul București, iar Adrian Severin - încarcerat la Prenitenciarul Rahova - urmează să fie eliberat, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

El a executat un an și trei luni din pedeapsa de patru ani de închisoare.

Prin decizia de miercuri, Tribunalul București a menținut hotărârea luată de Judecătoria Sectorului 5 în 22 ianuarie.

În documentele depuse la instanță, Adrian Severin a susținut că întrunește condițiile cerute de lege, respectiv un comportament bun în detenție, dar și executatea a cel puțin o treime din pedeapsă.

Decizie finală în Parlament: Românii vor fi liberi de Vinerea Mare începând din acest an CITEȘTE ȘI Decizie finală în Parlament: Românii vor fi liberi de Vinerea Mare începând din acest an

"A fost o persoană disciplinată. Deși a scris lucrări științifice, nu a beneficiat de reducerea fracțiilor în baza lucrărilor sau a muncii prestate. A avut un comportament adecvat pe perioada de deținere. Considerăm că prin prelungirea detenției nu s-ar face niciun bine omenirii”, a declarat atunci Alexandra Dogaru, avocata lui Adrian Severin.

Ea a mai spus că Adrian Severin este profesor universitar și este așteptat de studenți.

Întrebată ce cursuri a ținut Adrian Severin în penitenciar, avocata a răspuns că acesta a predat "cursuri de analfabetizare”, a ținut conferințe, dezbateri și a participat la revista penitenciarului.

"A ajutat constant deținuții care nu cunoșteau limba română și nu se puteau încadra în mediul penitenciar să se adapteze mult mai ușor”, a afirmat avocata.

Întrebată despre faptul că procurorii spun că Adrian Severin nu a muncit în perioada de detenție, avocata a susținut că fostul europarlamentar are contract de muncă și a muncit, dar nu pe toată perioada, "datorită problemelor de sănătate".

Adrian Severin a fost condamnat definitiv, în 16 noiembrie 2016, de instanța supremă, la patru ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită și trafic de influență, respectiv pentru că, în perioada decembrie 2010 - martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnaliști de la ”Sunday Times" de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

La momentul investigației jurnalistice, trei europarlamentari - Adrian Severin, fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler și fostul ministru austriac de Interne Ernst Strasser - ar fi acceptat "să-și vândă serviciile" unor jurnaliști ai ziarului "The Sunday Times", care pretindeau că se ocupă cu acțiuni de lobby.

Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul "ajutorului" pentru adoptarea unor amendamente. 

viewscnt
Afla mai multe despre
adrian severin
inchisoare