Europalamentarii vor s-o interogheze pe Ursula von der Leyen pe tema contractului semnat cu Pfizer

Europalamentarii vor s-o interogheze pe Ursula von der Leyen pe tema contractului semnat cu Pfizer
scris 14 ian 2023

O invitație nedorită ar putea ajunge în curând în cutia poștală a Ursulei von der Leyen, din partea europarlamentarilor care conduc comisia pentru Covid-19 a Parlamentului European, care au decis să-i ceară președintelui Comisiei Europene să apară public în fața comisiei, potrivit unui comunicat transmis în exclusivitate Politico de președintele acesteia, europarlamentarul belgian Kathleen Van Brempt.

Parlamentarii vor să o întrebe pe von der Leyen despre rolul ei în negocierea unui contract masiv de vaccinuri împotriva coronavirusului, de mai multe miliarde de euro, semnat cu Pfizer în apogeul pandemiei, informează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În perioada premergătoare acestui contract, se spune că ea a făcut schimb de mesaje text cu directorul general al Pfizer, Albert Bourla.

Acesta a refuzat pentru a doua oară invitația de a se prezenta în fața Parlamentului European pentru o audiere privind negocierile purtate cu Comisia Europeană referitoare la furnizarea de vaccinuri anti-Covid.

”Uniunea Europeană a cheltuit o mulțime de resurse publice în producția și achiziționarea de vaccinuri în timpul pandemiei. Parlamentul are dreptul de a obține o transparență deplină asupra modalităților acestor cheltuieli și a negocierilor preliminare care au condus la acestea”, a spus Van Brempt în comunicat.

Până acum, președintele Comisiei a evitat întrebările despre ceea ce s-a întâmplat în acele luni cruciale.

Nici ombudsmanul UE și nici Curtea de Conturi nu au reușit să arunce o lumină asupra tranzacțiilor tulburi.

Parchetul European, care are competențe legale care le lipsesc celorlalte agenții de supraveghere, a deschis o anchetă asupra contractelor de vaccinuri, fără a spune dacă președintele Comisiei este ținta acesteia.

Comisia parlamentară pentru Covid-19 a analizat acordul, al treilea și cel mai mare contract semnat cu Pfizer și partenerul său german BioNTech, și a audiatt până acum Curtea de Conturi și ombudsmanul.

Dar Bourla a refuzat invitațiile, trimițând un subaltern în locul său.

În conformitate cu regulile Parlamentului, invitația va fi trimisă președintelui Parlamentului, Roberta Metsola, care va decide atunci dacă îi va cere lui von der Leyen să participe la audiere.

Metsola este membră a grupului de centru-dreapta a Partidului Popular European, același care a plasat-o pe președintele Comisiei în rolul ei.

Invitația, dacă va fi făcută, nu va avea nicio forță legală. La fel ca Bourla, von der Leyen poate refuza să apară. Dar, în condițiile în care solicitările pentru o mai mare transparență devin din ce în ce mai puternice, pe măsură ce scandalul de corupție Qatargate cuprinde Bruxelles-ul, ea ar putea simți că nu poate spune nu.

Nu doar von der Leyen este în atenția deputaților europeni.

Van Brempt a spus în comunicatul său că comisia va cere, de asemenea, revocarea privilegiilor Pfizer de acces la Parlamentul European, ca răspuns la refuzul lui Bourla de a fi audiat.

S-a întâmplat în trecut: parlamentarii au votat pentru interzicerea lobbyiștilor Monsanto în 2017, după ce compania a refuzat să se prezinte la o audiere.

Dar măsura nu este automată, decizia ar trebui aprobată prin procesele interne ale Parlamentului. Iar deputații europeni individuali pot continua să se înscrie lobbyiști ai Pfizer ca oaspeți privați.

Cu toate acestea, chiar și măsurile simbolice își au rolul lor, în timp ce instituțiile UE încearcă să-și repare daunele recente aduse reputației lor.

”Transparența este esențială pentru a asigura încrederea cetățenilor noștri în instituțiile europene”, a explicat Van Brempt.

viewscnt
Afla mai multe despre
pfizer
von der leyen
vaccin
covid
contract