Datoria guvernamentală a ajuns la 49,2% din PIB

Datoria guvernamentală a ajuns la 49,2% din PIB
scris 5 apr 2023

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a crescut, în ianuarie 2023, la 694,916 miliarde lei, față de 667,307 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 49,2%, de la 47,2% în decembrie 2022, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
România și Ungaria au vorbit despre securitatea aprovizionării cu gaze. Budapesta, care primește gaze rusești prin România, se opune prelungirii reducerii consumului în UE CITEȘTE ȘI România și Ungaria au vorbit despre securitatea aprovizionării cu gaze. Budapesta, care primește gaze rusești prin România, se opune prelungirii reducerii consumului în UE

În prima lună a acestui an, datoria pe termen mediu și lung s-a majorat la 664,259 miliarde de lei, de la 628,199 miliarde de lei în decembrie 2022, iar cea pe termen scurt a scăzut la 30,657 miliarde lei, de la 39,109 miliarde de lei în luna precedentă.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 576,78 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 108,274 miliarde de lei.

Datoria în euro se ridica la 300,027 miliarde echivalent lei, cea în monedă națională la 321,338 miliarde de lei, iar datoria în dolari americani la 72,256 miliarde echivalent lei.

Datoria administrației publice centrale era, la finele lunii ianuarie 2023, de 675,882 miliarde de lei, în urcare de la 648,371 miliarde lei în decembrie 2022, din care 645,254 miliarde de lei pe termen mediu și lung. Cea mai mare parte a datoriei administrației centrale era contractată în lei (306,82 miliarde de lei) și în euro (295,512 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administrației publice locale a crescut la 19,034 miliarde de lei, de la 18,937 miliarde de lei în decembrie 2022, din care 19,004 miliarde de lei pe termen mediu și lung.

Datoria internă a administrației publice era, în ianuarie 2023, de 335,817 miliarde de lei (23,8% din PIB), din care 321,949 miliarde de lei datorie a administrației centrale și 13,868 miliarde de lei datoria administrației locale.

Conform datelor MF, datoria externă a administrației publice era de 359.099 miliarde de lei (25,4% din PIB), din care 353,933 miliarde de lei datorie externă a administrației publice centrale și 5,166 miliarde de lei datoria externă a administrației publice locale.

viewscnt
Afla mai multe despre
datorie guvernamentala
finante