Plenul Senatului l-a votat pe președintele PNL, Nicolae Ciucă, în funcția de președinte al forului legislativ, după demisia acestuia de la șefia Executivului.
A primit 88 de voturi pentru și 16 voturi împotrivă, arată news.ro.

Anca Dragu, propunerea USR, a primit 16 voturi pentru și 88 împotrivă.
Nicolae Ciucă a fost votat astfel în funcția de președinte al Senatului, a doua funcție în stat, la o zi după ce a părăsit postul de premier pentru declanșarea rocadei guvernamentale.

Marii absenți de la votul pentru șefia Senatului au fost liberalul Florin Cîțu și miniștrii UDMR Cseke Attila și Tanczos Barna.