Omniasig Vienna Insurance Group (VIG), al doilea asigurător după subscrieri, a revenit pe plus anul trecut, cu un profit 28,9 milioane de lei, după ce în perioada 2012 - 2014 a consemnat pierderi cumulate de 483,3 milioane de lei.
“Compania a înregistrat în 2015 prime subscrise în valoare totală de 976,69 milioane lei, în creștere cu 13,5% față de anul anterior și un profit de 28,87 milioane lei, conform standardelor de raportare IFRS în scop de consolidare. De asemenea, Omniasig VIG a plătit în 2015 despăgubiri totale de 539,11 milioane lei, cu 19,27% mai puțin decât anul anterior”, se arată într-un comunicat al asigurătorului remis Profit.ro.
Conform datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), rezultatele anului 2015 plasează Omniasig VIG pe primul loc în piața asigurărilor generale, cu o cotă de piață de 14,08%.
Liderul pieței de asigurări generale și de viață este Allianz-Țiriac, care a subscris peste 1 miliard de lei în 2015.
Anul trecut, subscrierile Omniasig pe RCA au cumulat prime de 322,01 milioane de lei, de la 269,82 milioane de lei în 2014, și de 317,50 milioane de lei pe CASCO, comparativ cu 268,89 milioane de lei în urmă cu un an.
Valoarea totală a despăgubirilor plătite pe segmentul de asigurări auto (RCA și CASCO) a fost de 433,95 milioane de lei, în scădere 9,8% față de anul anterior.
Segmentul bunuri și clădiri (property) a crescut anul trecut cu 1,3%, la 185,59 milioane de lei. Asigurările de răspundere civilă generală au generat prime de 66,12 milioane de lei, de la 62,3 milioane de lei în 2014.
Cu un capital de 463,81 milioane de lei, Omniasig și-a început activitatea în urmă cu aproape 21 de ani și este parte a grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG).