Incident cu tranzacții dublate la ING. Mesajul băncii: Această situație nu a fost determinată de către ING

Incident cu tranzacții dublate la ING. Mesajul băncii: Această situație nu a fost determinată de către ING
scris 3 aug 2023

ING a identificat, din nou, tranzacții dublate cu carduri ale băncii, "fiind vorba despre o eroare la banca acceptatoare", iar promisiunea este că situația va fi reglată automat.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

La acest moment, echipele tehnice ale băncii lucrează la remedierea situației.

Urmărește-ne și pe Google News

Discuție pe pagina de Facebook a ING România

"Căutați să remediati problema majoră pe care o aveți, prin care ați luat banii oamenilor de pe carduri. În cazul meu m-ați lăsat și fără bani, și dator, în condițiile în care mai aveam bani pe card. Acum nu mai am nici bani, pentru că mi i-ați luat, și am și sold negativ. Adică mi-ați luat și banii, m-ați făcut și dator". 

ULTIMA ORĂ Tranzacție: Prosus, acționarul majoritar al eMAG și OLX, vinde PayU GPO, inclusiv în România CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tranzacție: Prosus, acționarul majoritar al eMAG și OLX, vinde PayU GPO, inclusiv în România

Răspunsul ING - "Situația a apărut din cauza unei erori independente de ING Bank. Toate sumele dublate urmează să fie reversate pe conturile clienților".

Banca precizează totodată, în discuția cu clienții, că plățile au fost dublate dintr-o eroare ce nu ține de ING Bank. "Mai exact, banca de unde sunt terminalele unde s-au realizat plățile a dublat aceste tranzacții, însă s-au reversat deja și urmează să fie returnate pe conturile clienților. Nu a fost vorba despre o eroare internă. Problema a apărut de la banca care a emis POS-urile respective. Situația nu a fost prezentă doar la noi."

UPDATE ora 13.38 Banca a transmis următorul mesaj:

"Vă informăm că în cursul zilei de ieri, 02 august 2023, din motive independente de ING, generate de către o altă bancă acceptatoare de plăți (din România), o parte dintre tranzacțiile efectuate de către clienții ING la terminalele respectivei bănci acceptatoare au fost dublate.

Precizăm că am oferit tot suportul clienților noștri afectați. În cursul acestei dimineți, tranzacțiile dublate ale clienților ING au fost corectate.

Important: Această situație nu a fost determinată de către ING".

În 2018, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor s-a autosesizat după un incident de la ING Bank România, când banca a dublat tranzacțiile clienților. Autoritatea considera că au fost afectate interesele economice ale consumatorilor, în condițiile în care 7.000 de clienți au avut tranzacții refuzate la plată după ce banca le-a golit conturile în ceea ce a descris ca fiind o eroare operațională. ANPC a sancționat atunci banca cu amendă de 20.000 de lei.

ING Bank a fost afectată de o problemă majoră pe 8 octombrie, după ce clienții au constatat că le dispar banii din conturi – la fiecare tranzacție sumele au fost trase de două ori din cont de către bancă. Problema ar fi apărut vinerea trecută, iar ING a comunicat că a identificat „eroarea operațională” luni, la ora 14 și până la finele zilei a rambursat clienților banii încasați în plus.

România, implicată activ în dezvoltarea standardelor IT, în cadrul Institutului European de Standardizare în Telecomunicații (ETSI) CITEȘTE ȘI România, implicată activ în dezvoltarea standardelor IT, în cadrul Institutului European de Standardizare în Telecomunicații (ETSI)

În 10 octombrie, ING a transmis ANPC că „aproximativ 7.000 de clienți care au inițiat plăti până la momentul remedierii, au fost afectați în mod direct, că urmare a intervenirii incidentului, în sensul în care tranzacțiile acestora au fost respinse pe motiv de fonduri insuficiente”, arată Autoritatea.

Unele persoane au scris atunci pe pagina de Facebook a băncii că, în urma erorii, au rămas fără bani să achite consumația la restaurante și magazine sau că au rămas fără fonduri pentru plata parcării sau a carburanților la benzinărie. Mulți dintre cei care au comentat au fost nemulțumiți mai ales că banca nu a comunicat prin SMS sau mail incidentul, în condițiile în care call-center-ul a fost blocat de numărul mare de apeluri, iar serviciul de internet banking a avut de asemenea probleme, din cauza numărului mare de accesări.

ANPC a constatat că, prin afectarea intereselor economice ale consumatorilor, sunt încălcate încalcă prevederile art.7, lit.c), lin.2 din OG 21/1992 (r2) și se sancționează conform prevederilor art.50, alin.1, lit.a), cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei.

Reprezentanții ING Bank au declarat atunci pentru Profit.ro că nu vor contesta amenda.

viewscnt
Afla mai multe despre
anpc
ing bank
amenda
tranzactii carduri