Taximetriștii protestează, din nou, în fața Guvernului, cu circa 2.000 de mașini, reclamând o lipsă de reacție a autorităților față de cerințele lor față de platformele de carsharing.
Proteste similare vor fi organizate și în alte orașe din țară, unde aceste acțiuni au fost autorizate, arată Agerpres.
UPDATE "Suntem de acord cu protestatarii că este nevoie de reglementări clare pentru toate tipurile de transport din oraș și încurajăm orice dezbatere pe această temă. Ne dorim să fim un partener pentru autorități. Susținem reglementarea serviciilor de transport alternative și, între timp, i-am sprijinit pe toți partenerii care au dorit să obțină un atestat de șofer profesionist", transmit oficialii Uber.
Profit.ro a relatat recent că o asociație din București și mai multe firme de taximetrie au dat în judecată subsidiarele locale ale companiilor americane Uber și estoniene Taxify pentru concurență neloială, demersul fiind similar unui litigiu pe care taximetriștii din Cluj-Napoca l-au inițiat împotriva Uber și în care au avut, în vară, câștig de cauză.
Uber a pierdut la prima instanță în litigiul cu taximetriștii din Cluj-Napoca. Magistrații au hotărât că intermedierea pe care Uber, prin aplicația de profil, o realizează între clienți și șoferii care transportă fără autorizație persoane reprezintă concurență neloială pe piața transporturilor publice de persoane, în condițiile în care compania încasează venituri tocmai în urma efectuării transportului, fiind indiferent titlul sub care se face încasarea (tarif utilizare aplicație), se arată în motivarea Tribunalului comercial Cluj, analizată de Profit.ro.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară.
CITEȘTE ȘI UPDATE EXCLUSIV Gabriela Firea a uitat să oblige taximetriștii să accepte plăți cu cardul și să nu refuze curse, așa cum a promis. Noile reguli scot însă din joc concurența de la Uber și Clever TaxiUber a fost înființată în 2009 în Statele Unite ale Americii, ca o companie de transport în sistem ridesharing. Din februarie 2015, Uber este prezent și în România, în București și, din 2016 și la Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara.
Concurentul Uber pe piața locală este startup-ul estonian Taxify, aplicație operațională în 3 orașe, în București (din 2016), în Cluj- Napoca (din iunie 2018) și în Timișoara (din octombrie 2018).
CITEȘTE ȘI Uber învinge statul român, după ce a fost amendat de 200.000 lei pentru că nu a notificat un incident de securitate care ar fi afectat datele a 30.000 de utilizatoriÎn România, ca și în alte țări, Uber se confruntă cu "furia" taximetriștilor locali, dar și cu modificările pregătite de autorități.
În aprilie 2017, transportatorii și taximetriștii care fac parte din Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) au organizat proteste în fața sediului Guvernului împotriva Uber, nemulțumiți că pierd clienți.
Pe acest fond, primarul general a anunțat, la începutul lunii decembrie 2017, intenția de a modifica regulile de desfășurare a transportului în regim de taxi în Capitală. Gabriela Firea afirma, după o întâlnire cu reprezentanții taximetriștilor, că vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, aceștia reclamând, printre altele, "concurența neloială practicată prin sistemele de aplicații online ce oferă servicii ilegale de taximetrie". Aceasta în condițiile în care, în mai multe rânduri taximetriștii din București, dar și cei din alte orașe, și-au exprimat nemulțumirea față de serviciul de transport UBER, la sfârșitul lunii noiembrie, în Capitală, zeci de taxiuri mergând în coloană prin zonele aglomerate ale orașului, în semn de protest.
Uber a reacționat atunci spunând că serviciile de carsharing, de taxi și transportul în comun constituie, împreună, soluții care pot duce la reducerea aglomerației, a poluării și pot rezolva problema parcărilor din București. Uber mai spunea că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureștenilor cele mai bune servicii de transport.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Noi reguli pentru servicii de ridesharing: Platforme ca Uber și Taxify vor trebui înregistrate fiscal în România și să raporteze autorităților cursele. Mașinile vor avea ecuson special, șoferii vor plăti o taxă anualăÎn luna aprilie 2018, Profit.ro a prezentat un proiect care prevede că serviciile de ridesharing, precum Uber, vor trebui autorizate de către primăriile localităților unde sunt intermediate aceste tipuri de servicii.
Autorizația va fi emisă pe perioadă nedeterminată, pentru o taxă de 50.000 lei. Această sumă va trebui plătită anual de platformele de ridesharing, în caz contrar autorizația urmând a fi anulată. Intermedierea de servicii ridesharing fără autorizație va fi sancționată cu o amendă reprezentând 5% din cifra de afaceri a companiei respective.
CITEȘTE ȘI Taxify, concurentul Uber, introduce tariful fix în București. Pasagerii vor ști prețul cursei înainte să cheme o mașinăRecent, Uber a obținut o nouă licență de operare în Londra, dar doar pe termen de 15 luni, după ce o solicitare anterioară i-a fost respinsă anul trecut, dar poate rămâne fără licență în Turcia.
Evaluată la peste un miliard de dolari, în urma unei finanțări de 175 milioane de dolari, Taxify a deschis subsidiara în România în 2017, an în care afacerile au atins 354.156 lei. Pierderile companiei au însumat 19.671 lei, potrivit www.termene.ro.