Clever Taxi câștigă definitiv în fața COTAR. Patronatul transporatorilor a acuzat firma că a intrat pe piața taximetriei fără autorizație

Clever Taxi câștigă definitiv în fața COTAR. Patronatul transporatorilor a acuzat firma că a intrat pe piața taximetriei fără autorizație
scris 4 mai 2018

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a pierdut definitiv procesul împotriva Clever Tech, producătorul aplicației mobile pentru comenzi de taxi Clever Taxi, pe care l-a acuzat de practici neloiale, folosirea șoferilor și mașinilor taxi fără acordul transportatorilor autorizați, precum și intrarea pe piața taximetriei (transport și dispecerizare) fără a deține autorizațiile prevăzute de lege.

Instanța a respins apelul COTAR împotriva unei decizii a Tribunalului București din aprilie 2017, care nu a admis cererea organizației patronale.

Urmărește-ne și pe Google News

În plus, COTAR trebuie să plătească Clever Tech cheltuieli de judecată de 19.109,44 lei, se arată pe pagina web a instanței.

În aprilie 2017, Clever Tech a fost preluată integral de către Intelligent Apps, proprietarul aplicației mytaxi.net și subsidiară a Daimler Mobility Services GmbH, parte din grupul german Daimler, proprietarul Mercedes Benz.

Prin această tranzacție, anunțată în premieră de Profit.ro, România a devenit astfel a 11-a țară europeană în care mytaxi funcționează, numărul șoferilor înregistrați urcând astfel la 120.000, cu peste 7 milioane de clienți.

UBER a lansat serviciul care permite clienților să se deplaseze cu vehicule electrice. Cât este tariful CITEȘTE ȘI UBER a lansat serviciul care permite clienților să se deplaseze cu vehicule electrice. Cât este tariful

În iulie 2017, COTAR a susținut, într-un răspuns transmis la solicitarea Profit.ro, că apreciază evoluția tehnologică, o încurajează, însă nu consideră că societatea Clever Tech a dat dovadă de un comportament loial în desfășurarea activității sale, care a accesat această piață fără a mai trece prin toată procedura administrativă și fără a efectua cheltuielile pe care le efectuează membrii organizației patronale (autovehicule, salarii, contracte de dispecerizare ș.a.).

“Tribunalul București a respins cererea COTAR, fără a intra pe fondul cererii, ci pe o excepție de procedură, reținându-se lipsa calității procesuale active – adică dreptul și interesul de a formula o asemenea cerere în numele și pentru membrii noștri. Întrucât considerăm greșite motivele pentru care instanța a respins cererea, s-a formulat apel și așteptăm cu interes decizia instanței superioare în grad”, se arăta în răspunsul COTAR.

Aplicația Clever Taxi a fost lansată în octombrie 2012, este disponibilă în prezent în 20 orașe din țară și permite comandarea direct de pe smartphone, în doar câteva secunde, a celui mai apropiat taxi, utilizatorul aplicației având posibilitatea de a alege tariful și compania de taxi preferată.

Star Taxi declanșează războiul cu Primăria Capitalei: a mers la judecători cerând blocarea actului care scoate aplicațiile de taxi în afara legii CITEȘTE ȘI Star Taxi declanșează războiul cu Primăria Capitalei: a mers la judecători cerând blocarea actului care scoate aplicațiile de taxi în afara legii

Odată plasată comanda, utilizatorul poate urmări în timp real pe hartă traseul taxiului până la sosirea sa la destinație. Aplicația salvează un istoric al comenzilor și permite notarea șoferului la finalul cursei.

În 2016, conform celor mai recente date disponibile, Clever Tech a înregistrat o cifră de afaceri de 1,65 milioane de lei, cu 147% mai mult față de 2015. După doi ani de pierdere (2014-2015), compania a reușit anul trecut să revină pe profit, raportând un câștig net de 102.321 de lei, de la un minus de 535.753 în urmă cu an.

Anterior tranzacției mytaxi.net, acționarii Clever Tech erau Bestjobs Recrutare – 34,11%, Alexandru Dumitru – 29,89%, Mihai Cosmin Rotaru – 29,89% și Andrei Pitiș – 6,11%.

Ei au susținut că tranzacția are o valoare de ''8 cifre în euro'', ceea ce ar presupune minimum 10 milioane de euro.

“În cazul Clever Tech, valoarea creată în piață înseamnă numărul curselor realizate în urma comenzilor prin Clever Taxi, adică undeva la 50 milioane de curse de la lansare. Negocierile au început în toamna anului 2016 și s-au încheiat în urma cu o lună”, a declarat Mihai Rotaru, directorul general al Clever Tech în luna iunie 2017.

UPDATE EXCLUSIV Gabriela Firea a uitat să oblige taximetriștii să accepte plăți cu cardul și să nu refuze curse, așa cum a promis. Noile reguli scot însă din joc concurența de la Uber și Clever Taxi CITEȘTE ȘI UPDATE EXCLUSIV Gabriela Firea a uitat să oblige taximetriștii să accepte plăți cu cardul și să nu refuze curse, așa cum a promis. Noile reguli scot însă din joc concurența de la Uber și Clever Taxi

Rotaru a estimat că piața serviciilor de taximetrie depășește un miliard de euro și are un potențial de creștere semnificativ în următorii ani.

COTAR este o organizație patronală reprezentativă la nivel național a transportatorilor rutieri de persoane, școlilor de conducători auto, a transportatorilor în regim de taxi și închiriere, precum și a unităților de reparații auto din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
cotar
clever tech
clever taxi
litigiu
instanta
concurență neloială