VIDEO Black Sea Oil & Gas anunță că a început producția de gaze din Marea Neagră, iar primele gaze au fost introduse astăzi ȋn Sistemul Național de Transport

VIDEO Black Sea Oil & Gas anunță că a început producția de gaze din Marea Neagră, iar primele gaze au fost introduse astăzi ȋn Sistemul Național de Transport
scris 15 iun 2022

Black Sea Oil & Gas anunță că a început producția de gaze din Proiectul MGD, iar primele gaze au fost introduse ȋn Sistemul Național de Transport în această după-amiază.

Proiectul MGD este parte din platoul continental românesc al Mării Negre.

Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: Producția din perimetrul Midia ar putea acoperi, în 4 primii ani de la declanșare, aproximativ 10% din consumul intern. Dacă va începe în luna iunie și dacă raportările BSOG către Transgaz sunt corecte, până la finalul acestui an ar putea fi produși aproximativ 5,3 TWh. Potrivit unei prognoze mai vechi a companiei, în primul an de exploatare ar urma să intre în Sistemul Național de Transport 10,66 TWh, în al doilea și al treilea an 11 TWh, iar în al patrulea an, 9,7 TWh. După aceea, producția se va reduce aproape linear, urmând a ajunge la 2,2 TWh în al 10-lea an de exploatare.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Piețele financiare intră în panică, Bitcoin se prăbușește. Foarte multe îngrijorări legate de conflictul din Ucraina și zona de energie. La petrol nu e ca la curent CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Piețele financiare intră în panică, Bitcoin se prăbușește. Foarte multe îngrijorări legate de conflictul din Ucraina și zona de energie. La petrol nu e ca la curent

De asemenea important: Ponderea importurilor de gaze rusești în acoperirea consumului intern a fost, în anii trecuți, de 20-25%. O reducere a consumului intern cu 14%, cât s-a înregistrat în primele 5 luni, dublată de declanșarea producției offshore a BSOG în perimetrul Midia, ar face ca, cel puțin din punct de vedere cantitativ, producția internă să acopere aproape în totalitate consumul.

Anul acesta se estimează o producție de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Producția la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze/an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viață estimați pentru zăcămintele Ana și Doina.

Proiectul MGD constă în cinci sonde de producție (o sondă submarină la zăcământul Doina și patru sonde de producție la zăcământul Ana), o platformă de producție monitorizată și operată de la țărm, amplasată pe zăcământul Ana și o conductă submarină de 126 km care asigură transportul gazelor până la noua stație de tratare a gazelor („STG”) din comuna Corbu, județul Constanța. Gazele tratate sunt livrate în SNT la stația de măsurare a gazelor aflată în incinta STG. 

Tot astăzi, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a acordat operatorilor economici Black Sea Oil & Gas, Gaz Plus Dacia și Petro Ventures Resources licența pentru desfășurarea activității de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente activității de producție a gazelor naturale pentru perimetrele Pelican și Midia din Marea Neagră.

Conform unui comunicat al ANRE, începerea producției de gaze naturale din Proiectul "Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD) - Conductă de alimentare din amonte - Segment terestru" este programată pentru a doua jumătate a lunii iunie 2022. Capacitatea de producție estimată a proiectului va fi de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României.

În contextul actual, gazele naturale extrase din Marea Neagră care urmează să intre în sistemul național de transport reprezintă șansa României de a deveni independentă energetic, subliniază reprezentanții ANRE.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Piețele financiare intră în panică, Bitcoin se prăbușește. Foarte multe îngrijorări legate de conflictul din Ucraina și zona de energie. La petrol nu e ca la curent CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Piețele financiare intră în panică, Bitcoin se prăbușește. Foarte multe îngrijorări legate de conflictul din Ucraina și zona de energie. La petrol nu e ca la curent

"Având în vedere: Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare în perimetrele XIII Pelican și XV Midia - Suprafața Contractuală B, aprobat prin HG nr. 43/02.01.2014, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 69/28.01.2014, al cărui titular este format din operatorii economici Black Sea Oil & Gas SA., Petro Ventures Resources S.R.L. și Gas Plus Dacia SRL; Actul de autorizare emis de Ministerul Energiei nr. 100256AA/30.01.2019 pentru componenta offshore; Actul de autorizare emis de Ministerul Energiei nr. 100437AA/13.02.2019 privind lucrările efectuate pe uscat pentru proiectul "Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD) - Conductă de alimentare din amonte- Segment terestru", în ședința Comitetului de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, din data de 15.06.2022, a fost acordată Licența ANRE nr. 2462/2022 pentru desfășurarea activității de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente activității de producție a gazelor naturale Titularului acordului de concesiune pentru Explorare, Dezvoltare și Exploatare Petrolieră în perimetrele XIII Pelican și XV Midia, suprafață contractuală B, format din operatorii economici Black Sea Oil & Gas SA, Gaz Plus Dacia SRL și Petro Ventures Resoures SRL", se menționează în comunicat.

Anterior, Profit.ro a relatat că producția de gaze zăcămintele Offshore Ana și Doina din perimetrul XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime, amânată în repetate rânduri, ar putea începe în cursul lunii iunie, ulterior, pe 28 iunie, urmând a fi organizată și o ceremonie la malul mării, la care vor participa premierul Nicolae Ciucă și ministrul Energei, Virgil Popescu.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Retailerii nu au putut să transfere costurile mari către clienții finali. Deja prețurile au crescut foarte mult CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Retailerii nu au putut să transfere costurile mari către clienții finali. Deja prețurile au crescut foarte mult

Acționarii proiectului, Black Sea Oil&Gas (BSOG - 70% participație), Petro Ventures Resources SRL (20%) și Gas Plus Dacia SRL (10%), intenționează, potrivit unor surse apropiate proiectului, să declanșeze producția înaintea ceremoniei de tăiere a panglicii. 23 iunie 2022 este termenul de finalizare de către GSP Offshore a stației de tratare a gazelor de la Corbu.

În următoarea perioadă, companiile respective, în special acționarii minoritari, vor trebui să pună la punct problemele logistice și comerciale, după declanșarea producției urmând a exista 3 producători și, totodată vânzători.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună

Toate 3 companiile, BSOG, Petro Ventures SRL și Gas Plus Dacia SRL, au obținut pe 14 aprilie 2021 licență furnizare gaze de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Totodată, acționarii proiectului intenționează ca până la respectiva dată să ajungă și la un acord cu operatorul sistemului de transport autohton, Transgaz, cu care se află într-un conflict juridic.

Transgaz susține că a finalizat pe 14 aprilie 2021 lucrările aflate în sarcina sa la conducta Vadu – Tranzit 1, prin care gazele offshore din perimetrul Midia ar urma să fie introduse în sistemul național de transport. În consecință, în opinia Transgaz, a doua zi, pe 15 aprilie, a intrat în vigoare contractul de transport de gaze încheiat în ultima parte a anului 2018 cu BSOG, ceea ce înseamnă că, de la aceeași dată, americanii datorează operatorului român bani pentru capacitatea de transport rezervată pe conducta respectivă.

De partea cealaltă, BSOG afirmă că instalațiile necesare introducerii în sistemul național a gazelor din perimetrul Midia nu sunt gata, nici Transgaz și nici americanii nefinalizând lucrările aferente construirii acestora care le reveneau în sarcină. Ca atare, potrivit BSOG, contractul de transport nu poate intra încă în vigoare, iar producătorul de gaze nu datorează încă niciun ban Transgaz pe capacitatea rezervată.

BSOG și-a anunțat anterior intenția de a se adresa Curții de Arbitraj de la Paris pe tema Legii offshore.

“Evaluarea proiectului noii Legi offshore ne arată că aceasta nu elimină taxa pe veniturile suplimentare care a blocat proiectele offshore din platoul continental românesc al Mării Negre în ultimii patru ani. BSOG este de părere că actualul proiect de modificare a legii offshore lasă deschisă posibilitatea de a continua demersurile pentru arbitraj”, a declarat, pentru Profit.ro, CEO-ul BSOG Mark Beacom, la începutul acestei luni.

Ulterior a existat însă o discuție cu premierul Ciucă.

Proiectul MGD constă în săparea a cinci sonde de producție (o sondă submarină la Doina și patru sonde de producție la Ana), un ansamblu submarin de producție pe zăcământul Doina care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producție monitorizată și operată de la țărm amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 121 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la țărm, unde urmează 4,1 km de conductă subterană până la noua stație de tratare a gazelor (STG). Gazele tratate vor fi livrate prin stația de măsurare a gazelor localizată în perimetrul STG către Sistemul Național de Transport operat de Transgaz.

BSOG a încheiat un acord de vânzare a gazelor cu o filială din România a ENGIE pentru întreaga producție de gaze naturale, mai puțin cota pe care producătorii sunt obligați să o vândă pe piața centralizată, și un contract de transport al gazelor naturale cu Transgaz pentru o perioadă de 15 ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
bsog
incepere
producție
marea neagră
offshore