Numărul de salariați cu studii superioare, implicit cu un nivel ridicat de calificare, a scăzut cu circa 11,5% în ultimii doi ani, coborând la aproximativ 950.000 de salariați, concomitent cu o creștere îngrijorătoare a ponderii persoanelor remunerate cu salariul minim și o slabă acoperire a populației active cu contracte individuale de muncă.
În același interval, 2015-2016, numărul de salariați cu studii generale, indicator care reflectă dimensiunea muncii necalificate din România, a crescut cu 8,5%, ajungând la peste 750.000 contracte de muncă, iar cel al salariaților cu studii medii și postliceale a crescut cu circa 12%, ajungând la peste 510.000 contracte de muncă, relevă un studiu al Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM) privind structura forței de muncă din România pe regiuni de dezvoltare.
Studiul include concluzii preliminare privind dinamica forței de muncă din România în perioada 2015-2016, rezultate în urma prelucrării datelor extrase din Registrul de Evidență a Salariaților, corelate cu statisticile Eurostat, cu informațiile publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu statisticile privind structura absolvenților unităților de învățământ tehnic și profesional, precum și cu structura nomenclatoarelor COR și CAEN.
1. O primă concluzie rezultată în urma studiului dinamicii forței de muncă se referă la nivelul de instruire al salariaților din România. Analizând comparat structura pe nivele de instruire a forței de muncă aferentă anului 2016, prin comparație cu anul 2015, au fost constatate următoarele evoluții semnificative:
• numărul de salariați cu nivel de instruire 1 (studii generale), indicator care reflectă dimensiunea muncii necalificate din România, a crescut cu 8,5%, ajungând la peste 750.000 contracte de muncă;
• numărul de salariați cu nivel de instruire 3 (studii medii și postliceale) a crescut cu circa 12%, ajungând la peste 510.000 contracte de muncă;
• numărul de salariați cu nivel de instruire 4 (studii superioare), prin urmare componenta de forță de muncă cu nivel ridicat de calificare, a scăzut cu circa 11,5%, coborând la aproximativ 950.000 de salariați.
Evoluțiile au generat practic o reducere a diferenței între ponderea salariaților cu studii superioare și cea a salariaților cu studii medii, în total forță de muncă, de la 7,66% la 3,88%, ceea ce indică o îngrijorătoare tendință de egalizare la nivelul acestor două categorii de salariați.
Analizând mai în detaliu cauzele acestui decalaj, a fost constatat că principalele segmente grupe de ocupații pentru care au fost înregistrate creșteri ale numărului de contracte individuale de muncă (CIM) în perioada 2015-2016, au fost cele cu calificare mai redusă, respectiv: Muncitori necalificați în industria extractivă, construcții, industria prelucrătoare și transporturi (+48.603 CIM), Lucrători în domeniul vânzărilor (+26.198 CIM) și Conducători de vehicule și operatori la instalații și utilaje mobile (+ 22.294 CIM).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost înregistrate la nivelul grupelor de ocupații cu nivel ridicat de calificare, respectiv: Specialiști în domeniul științei și ingineriei (-25.992 CIM), Specialiști în domeniul sănătății (-8.371 CIM) și Conducători în domeniul administrativ și comercial (-8.110 CIM). Desigur, există și creșteri în zona forței de muncă cu nivel înalt de calificare, cum ar fi Specialiștii în tehnologia informațiilor și comunicațiilor (+13.171 CIM), însă aceste evoluții au mai degrabă un caracter regional, după cum se va arăta în continuarea acestui material.
2. O a doua concluzie preliminară se referă la corelarea structurii absolvenților unităților de învățământ cu cerințele pieței muncii. Luând drept exemplu învățământul profesional, patronatul constată că principalele 3 calificări profesionale vor fi, în anul 2017, cele de Mecanic auto (4.726 absolvenți), Confecționer produse textile (1.593 absolvenți) și Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație (1.345 absolvenți). Analizând dintre acestea prima calificare profesională ca număr de absolvenți, prin raportare la cei cca. 26.000 de Mecanici auto care figurează în Registrul de evidență al salariaților, constatăm un raport de 5,38 CIM/absolvent, ceea ce relevă faptul că, per medie națională, numărul de absolvenți este supradimensionat în raport cu nevoile reale ale pieței, chiar și în condițiile în care luăm în considerare compatibilitățile cu alte calificări și posibilitățile de reconversie profesională.
Mai mult decât atât, distribuția în plan regional a absolvenților este în multe cazuri inadecvată. În cazul Municipiului București, există 53,90 CIM cu încadrarea Mecanic auto pentru fiecare absolvent, ceea ce reflectă în mod clar un deficit al intrărilor pe piața muncii și implicit o competiție mai redusă, care creează probleme angajatorilor și menține o presiune ridicată pe costurile salariale. Pe de altă parte, în alte județe, acest raport este mult mai strâns, indicând în mod evident un număr nejustificat de mare de intrări pe piața muncii: Vaslui (1,23 CIM/absolvent), Buzău (1,73 CIM/absolvent) sau Suceava (1,81 CIM/absolvent).
3. Referitor la nomenclatorul Clasificării Ocupațiilor din România (COR), este apreciat că acesta ar trebui să facă obiectul unei reorganizări la nivel de cod COR, desigur cu respectarea standardelor internaționale de structurare a ocupațiilor până la nivelul subgrupelor minore COR. Avem în vedere faptul că analiza nomeclatorului actual a reflectat două deficiențe:
• pe de o parte, există ocupații definite mult prea specific: dintre cele 3.950 de coduri COR analizate, 26 coduri COR corespund unui singur CIM, 660 coduri COR corespund unui număr de 2-10 salariați, în timp ce 903 coduri COR corespund unui număr de 11-100 salariați;
• pe de altă parte, există ocupații definite mult prea general; exemplul în acest sens este principala ocupație din România ca număr de angajați, respectiv cea de Șofer autocamion/mașină de mare tonaj, unde pe codul COR aferent există înregistrate circa 145.000 CIM. Este considerat că acest cod COR necesită o rafinare atât din punct de vedere statistic, cât și sub aspectul profesionalizării acestei ocupații, cel puțin la nivelul șoferilor de TIR, care reprezintă o sub-categorie aparte cu o dinamică foarte puternică în perioada 2015-2016.
4. În ceea ce privește salarizarea, o tendință îngrijorătoare o constituie creșterea ponderii salariaților aflați în zona salariului minim în total forță de muncă. Potrivit datelor Eurostat, procentul acestor salariați s-a triplat în perioada 2010-2014, fără a depăși însă nivelul de 15%. La nivelul anului 2016 însă, ponderea CIM cu salariul brut mai mic de 300 de euro a ajuns la 41,54% din totalul contractelor de muncă, ceea ce corespunde unui număr de 2,07 milioane CIM. Această creștere accelerată s-a datorat majorărilor succesive ale salariului minim, care au condus practic la o tendință de egalizare a salariilor de încadrare în zona de minim.
Această situație a creat o serie de provocări mediului de afaceri, inclusiv în ceea ce privește politicile de management al resurselor umane, mai ales în cazul sectoarelor caracterizate printr-o productivitate redusă a muncii. Situația cea mai îngrijorătoare este înregistrată la nivelul sectoarelor Activități de investigație și protecție (92,35% din CIM în zona salariului minim), Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (76,14% din CIM în zona salariului minim) și Restaurante și alte activități de servicii de alimentație (74,06% din CIM în zona salariului minim).
5. O altă problemă cu care continuă să se confrunte România este slaba acoperire a populației active cu contracte individuale de muncă, situație accentuată mai ales la nivelul anumitor județe, în contextul dezechilibror regionale. Studiul lansat de PIAROM în noiembrie 2016 a arătat că există o serie de județe (Teleorman, Mehedinți, Vaslui, Dâmbovița, Ialomița) în care un șomer înregistrat este susținut doar de 2-5 contracte de muncă. Concluzia unei slabe acoperiri cu contracte de muncă în aceste județe este confirmată și de faptul că acestea se regăsesc printre județele cu cel mai scăzut raport între numărul de persoane active care au calitatea de salariat și cele care își desfășoară activitatea sub o formă de antreprenoriat individual (PFA/II), respectiv: Mehedinți (4,32), Sălaj (5,24), Brăila (5,39), Dâmbovița (5,48) și Teleorman (5,79). În cazul acestor județe, indicatorul analizat nu reflectă un spirit antreprenorial mai pronunțat decât în alte județe ale țării, ci mai degrabă o soluție alternativă la lipsa locurilor de muncă, mai ales în condițiile în care la capătul celălalt al clasamentului se află județe cu o piață dezvoltată a forței de muncă, respectiv Municipiul București (40,13) și județele Ilfov (29,60) și Brașov (29,26).
6. Alte dezechilibre regionale se manifestă și în ceea ce privește distribuția specialiștilor. Astfel, dacă în studiul lansat în anul 2016, PIAROM a arătat că specialiștii IT erau concentrați în 2015 preponderent în București și în alte 7 județe, în anul 2016 decalajul față de alte regiuni s-a accentuat, în sensul că plusul de specialiști (numărul de Programatori și asimilați a crescut de la 65,5 mii în 2015 la 78,7 mii în 2016) s-a regăsit preponderent tot în aceleași județe. Astfel, la finalul anului 2016, 48% dintre CIM aferente grupei de ocupații Analiști programatori în domeniul software erau înregistrate în București, 41% în alte 7 județe (Cluj, Timiș, Brașov, Iași, Ilfov, Sibiu și Dolj) în timp ce diferența de 11% se regăseau în celelalte 34 de județe, adică cca. 0,32% per județ.
PIAROM apreciază că numai printr-o cunoaștere și conștientizare deplină a disparităților existente la nivelul regional, este posibilă o dezvoltare omogenă a forței de muncă, corelată cu domeniile de competitivitate și cu prioritățile investiționale ale României.
