Taste the feeling. Finanțele analizează oportunitatea supraimpozitării alimentelor și băuturilor cu un conținut ridicat de zahăr

Taste the feeling. Finanțele analizează oportunitatea supraimpozitării alimentelor și băuturilor cu un conținut ridicat de zahăr
scris 9 iun 2017

Ministerul Finanțelor va analiza oportunitatea introducerii unui impozit special pentru alimentele și băuturile cu un conținut ridicat de zahăr, analizând în acest sens eficiența sau ineficiența unei astfel de măsuri în ceea ce privește prevenirea obezității, dar și impactul negativ pe care I-ar putea avea asupra industriei alimentare românești.

Documentele sunt furnizate abonaților Profit Insider, la cerere trimisă pe adresa de email profit@profit.ro

Într-un document oficial redactat recent și prezentat acum de Profit.ro, ministerul arată că “a primit atât propuneri de introducere a unor taxe care vizează conținutul ridicat de zahăr din băuturi și alimente, cum ar fi dulciurile și băuturile carbogazoase, băuturile necarbonatate, băuturile pentru sportivi și băuturile energizante, cât și adrese prin care se prezintă aspecte ale ineficienței introducerii unei astfel de taxe în ceea ce privește prevenirea obezității și afecțiunilor asociate acesteia, precum și aspecte referitoare la impactul negativ pe care I-ar putea avea introducerea unei astfel de taxe asupra industriei alimentare românești”.

Urmărește-ne și pe Google News

În ultimii doi ani, Parlamentul a legiferat mai multe acte normative cu un caracter paternalist, printre care cele mai importante au avut ca țintă limitarea consumului de tutun. Astfel, a fost interzis fumatul în spațiile publice închise, dar și adoptată o Lege de transpunere a unei directive europene care a extins spațiul de pe pachete destinat avertismentelor privind efectele negative ale acestei practici asupra sănătății.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Un deputat dorește supraimpozitarea alimentelor și băuturilor cu un conținut mare de zahăr CITEȘTE ȘI Un deputat dorește supraimpozitarea alimentelor și băuturilor cu un conținut mare de zahăr

Profit.ro a anunțat încă din urmă cu o lună că deputatul PSD Costel Lupașcu intenționează să depună o propunere legislativă pentru supraimpozitarea alimentelor și băuturilor cu un conținut mare de zahăr, în condițiile în care este „îngrijorat” de creșterea alarmantă a incidenței obezității în rândul copiilor din România. „Am citit un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății care plasează România pe locul trei în Europa în ceea ce privește obezitatea în rândul copiilor și adolescenților. Practic, 3 din 10 copii și adolescenți din România sunt obezi, aceasta fiind o consecință directă a consumului mare de băuturi și alimente cu un conținut mare de zahăr. La copiii cu vârsta de 8 ani, prevalența obezității este de 26,7%. Este o chestiune de sănătate publică, deci se impune o intervenție a statului”, susține Lupașcu.

Acum, la mai puțin de o lună de la apariția acestei propuneri, Ministerul Finanțelor afirmă că “va analiza aspectele pro și contra, legate de aceasta problematică, urmând a lua o decizie cu privire la oportunitatea implementării acestei propuneri”.

Totodată, ministerul a atras atenția că o astfel de propunere, chiar dacă va fi adoptată, nu poate intra în vigoare decât anul următor celui în care a fost votată în Parlament.

Ministerul face trimitere în acest sens la textul Codului Fiscal, care prevede că, “în cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an și vor rămâne nemodificate cel puțin pe parcursul acelui an."

viewscnt
Afla mai multe despre
pepsi
cola
impozitare
bauturi
alimente
ducli
zahăr