STUDIU România oferă o creștere generoasă de salarii spre deosebire de celelalte țări din Europa și continuă tendința în 2018

STUDIU România oferă o creștere generoasă de salarii spre deosebire de celelalte țări din Europa și continuă tendința în 2018
scris 27 iul 2017

România oferă în acest an o creștere generoasă de salarii spre deosebire de celelalte țări din Europa și continuă această tendință și anul viitor, dar creșterea inflației va influența negativ rata câștigurilor salariale în 2018, relevă un studiu Willis Towers Watson.

CITEȘTE ȘI Provocarea auto a verii vine de la BMW și Auto Cobălcescu
Urmărește-ne și pe Google News

Anul acesta, România va înregistra o creștere medie a salariului de 4,5%. Luând în considerare și rata inflației prognozată la 1,2%, România va avea o creștere salarială reală de 3,3%.

STUDIU România oferă o creștere generoasă de salarii spre deosebire de celelalte țări din Europa și continuă tendința în 2018

Această rată ajustată este una dintre cele mai ridicate din Europa și mai mult decât triplă față de media UE de 1%. Conform raportului Willis Towers Watson, rata inflației din România nu este comparabilă cu nicio altă valoare dintr-o altă economie est-europeană: Ungaria (0,6%), Bulgaria (1,7%), Austria (0,6%), Cehia (0,6%), Croația (1,4%), Polonia (1.4%), Slovacia (1.1%) și Slovenia (0,8%).

Companiile din România au pierdut 90.000 de salariați. Care sunt cele mai avantajoase domenii și județele cu cele mai profitabile firme CITEȘTE ȘI Companiile din România au pierdut 90.000 de salariați. Care sunt cele mai avantajoase domenii și județele cu cele mai profitabile firme

Același raport punctează că, în 2018, o prognoză mai ridicată a ratei inflației românești de 3% va afecta în mod negativ și creșterea nivelului mediu de salarizare la 4,6% care pare semnificativă. Însă în termeni reali, vorbim de o creștere de 1,6%. Chiar și în aceste condiții, România va fi peste media UE de 0,9%.

STUDIU România oferă o creștere generoasă de salarii spre deosebire de celelalte țări din Europa și continuă tendința în 2018

"Pe piața europeană a forței de muncă, câștigurile salariale continuă să crească în 2017, dar creșterea inflației face ca majorările salariale reale să fie mai puțin generoase decât în 2016. De exemplu, 82% dintre angajații țărilor din UE28 vor obține creșteri salariale mai mari sau similare cu cele din anul precedent. Cu toate acestea, din cauza creșterii ratei inflației, nu există țări cu majorări reale de salarii peste sau la același nivel cu creșterile din anul anterior. În termeni reali, media creșterii salariilor din țările UE28 este acum de 0,9%, iar raportul evidențiază o scădere de la 2,6% în 2016.

Studiu de impact: Una din trei companii din România riscă insolvența dacă este introdus impozitul de cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Studiu de impact: Una din trei companii din România riscă insolvența dacă este introdus impozitul de cifra de afaceri

În 2018, inflația va rămâne determinantă, iar imaginea de ansamblu a evoluției salariilor va fi destul de dispersată în Europa. În timp ce aproape toți salariații din UE28 vor obține o creștere a salariilor în 2018, doar angajații din 11 țări vor vedea o creștere mai mare decât în 2017", arată Paul Richards, directorul serviciilor de date al Willis Towers Watson.

Willis Towers Watson (NASDAQ: WLTW) este printre cele mai importante companii în domeniul consultanței, al brokerajului și al soluțiilor care îi ajută pe clienți să transforme riscul într-o cale de dezvoltare. Willis Towers Watson și-a început activitatea în 1828 și are 42 000 de angajați în 145 de țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
salarii
angajati