Soros: Brexit a dezlănțuit o criză pe piețele financiare similară celei din 2007-2008

Soros: Brexit a dezlănțuit o criză pe piețele financiare similară celei din 2007-2008
scris 30 iun 2016

Decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană a dezlănțuit o criză pe piețele financiare similară celei izbucnite în 2007-2008, a afirmat, joi, miliardarul George Soros, care a avertizat că instituțiile bancare vor fi printre cele mai afectate.

"Aflată deja în desfășurare, dar într-un ritm lent, (criza) va fi accelerată de Brexit. Probabil că tendințele deflaționiste, deja răspândite, vor fi accentuate", a spus investitorul, prezent la o audiere publică în fața Comisiei de buget din Parlamentul European.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit lui Soros, sistemul bancar european nu și-a revenit pe deplin de pe urma crizei financiare globale și va fi testat sever în perioada următoare.

"Știm ce trebuie făcut, însă, din păcate, disensiunile politice și ideologice în rândul statelor din zona euro au blocat până în prezent folosirea Mecanismului European de Stabilitate ca plasă de protecție", a adăugat Soros, citat de Bloomberg.

Miliardarul George Soros a dat lovitura după ce a pariat că acțiunile Deutsche Bank vor scădea în urma Brexit CITEȘTE ȘI Miliardarul George Soros a dat lovitura după ce a pariat că acțiunile Deutsche Bank vor scădea în urma Brexit

Soros, cunoscut și drept cel care "a spart Banca Angliei", după ce, în 1992, a câștigat 1 miliard de dolari mizând pe devalorizarea lirei sterline, a avertizat înaintea referendumului de săptămâna trecută, că lira sterlină ar putea pierde peste 20% din valoare dacă Marea Britanie părăsește UE.

Moneda britanică s-a depreciat la minimul ultimilor 31 de ani după ce alegătorii au votat în favoarea ieșirii din UE.

|Lira s-a prăbușit, Scoția a amenințat cu separarea de Marea Britanie, iar unii dintre cei care au sprijinit campania ‘Leave’ au început să realizeze că, atât țara, cât și ei, vor avea un viitor întunecat. Chiar și susținătorii îndârjiți ai taberei Leave își retrag afirmațiile incorecte despre Brexit lansate înaintea referendumului", a spus Soros.

Investitorul miliardar consideră că recuperarea lentă a economiilor din zona euro poate fi pusă pe seama politicilor fiscale restrictive din regiune și a recomandat stabilirea unui buget care să permită adoptarea unor politici anticiclice.

viewscnt
Afla mai multe despre
george soros
brexit
criza financiara
banci