Șantierul Naval Orșova a câștigat după nouă ani procesul cu o firmă din Olanda care nu plătise construcția a două nave

Șantierul Naval Orșova a câștigat după nouă ani procesul cu o firmă din Olanda care nu plătise construcția a două nave
scris 16 iun 2019

Șantierul Naval Orșova (simbol bursier SNO) a câștigat, după nouă ani, procesul cu firma Veka Shipbuilding BV din Olanda, aflat pe pe rolul Curții de arbitraj de la Rotterdam, companie care nu plătise construcția a două nave costiere, în baza unor contracte semnate în 2010.

”Șantierul Naval Orșova informează acționarii și investitorii că în litigiul dintre societatea noastră (în calitate de constructor) și firma olandeză Veka Shipbuilding BV (în calitate de client), aflat pe pe rolul Curtii de arbitraj de la Rotterdam (AKD NV), privind cererea noastră de obligare a clientului pentru asigurarea plății celor două nave costiere tip BT4500 construite și neplătite de client, s-a pronunțat o hotărâre favorabilă companiei noastre, respectiv: obligarea firmei olandeze Veka Shipbuilding BV la deschiderea acreditivelor (L/C-urilor) pentru cele două nave, la nivelul prețului convenit anterior de părți; în situația nerespectării deciziei privind deschiderea L/C-urilor în termen de patru săptămâni de la pronunțarea acesteia, clientul va fi obligat la plăți penalizatoare”, arată un raport al companiei, citat de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Decizia Curții de arbitraj de la Rotterdam (AKD NV) a fost pronunțată la data de 13 iunie 2019.

Raportul dintre pensionari și salariați a fost de 9 la 10 în primul trimestru al anului. Pensia medie lunară a crescut CITEȘTE ȘI Raportul dintre pensionari și salariați a fost de 9 la 10 în primul trimestru al anului. Pensia medie lunară a crescut

Procesul de la Curtea de Arbitraj maritim de la Rotterdam, deschis împotriva Veka Shipbuilding BV din Olanda, are legătură cu contractele de construcție și livrare nave maritime încheiate la data de 14 decembrie 2010.

Navele în cauză nu au putut fi livrate la timp, deoarece compania olandeză nu și-a respectat obligațiile ce-i reveneau în conformitate cu prevederile contractuale, arată documente transmise Bursei de Valori București de Șantierul Naval Orșova. În dosarul respectiv, Șantierul Naval Orșova a formulat propriile pretenții, astfel încât firma olandeză Veka să fie obligată la preluarea a două nave costiere executate în baza contractelor din 2010 și să achite pe lângă prețul din contract și un preț suplimentar ca urmare a transmiterii cu întârziere și a modificărilor din documentația tehnică.

Constructorul român și-a angajat o firmă de avocatură din România și una din Olanda. Ulterior, cele două societăți au semnat o înțelegere privind stingerea acestui litigiu, astfel că s-a convenit suspendarea, temporară, a acțiunii de la Curtea de Arbitraj maritim de la Rotterdam. Însă după circa doi ani de la semnarea acelei înțelegeri, văzând că firma olandeză nu-și respectă obligațiile asumate, în cursul anului 2017 Șantierul Naval Orșova a solicitat reluarea procedurilor la Curtea de arbitraj.

Ministerul Finanțelor a împrumutat un miliard de lei pe 2 și 12 ani CITEȘTE ȘI Ministerul Finanțelor a împrumutat un miliard de lei pe 2 și 12 ani

În cursul anului 2018, la un prim termen arbitrii s-au pronunțat doar în parte în legătură cu nava ce a făcut obiectul contractului, dându-se un nou termen în data de 13 februarie 2019, termen la care au fost depuse noi documente și probe.

Șantierul Naval Orșova are o capitalizare de 34,95 milioane lei.

În primul trimestru al anului, compania a avut venituri operaționale de 15,39 milioane lei și un profit net de 1,4 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
șantierul naval orșova
nave
proces