Românii cumpără de Paște peste 150 milioane ouă, pentru care plătesc mai mult de 15 milioane euro. Patronat: Găina rămâne regina

Românii cumpără de Paște peste 150 milioane ouă, pentru care plătesc mai mult de 15 milioane euro. Patronat: Găina rămâne regina
scris 6 apr 2017

În perioada sărbătorilor de Paște, românii cumpără din magazine, dar și din gospodăriile țăranilor, în jur de 150 de milioane de ouă, potrivit Uniunii Crescătorilor de Păsări din România. Din estimările Profit.ro, românii cheltuiesc pentru ouă în această perioadă în jur de 15 milioane de euro.

Dacă, într-o lună normală, pe poarta fermelor din România ies în jur de 120 de milioane de ouă, în luna aprilie, datorită Paștelui, sunt vândute 150 de milioane de ouă, spune Ilie Van, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări. El apreciază că, pe lângă cele 70 de milioane de ouă cumpărate de români din magazine pentru Paște, cu ocazia acestei sărbători și țăranii mai vând încă aproximativ 80 de milioane de ouă.

Urmărește-ne și pe Google News
Comercializarea de păsări și ouă, interzisă în piețele din Sectorul 1 al Capitalei, pentru a preveni gripa aviară CITEȘTE ȘI Comercializarea de păsări și ouă, interzisă în piețele din Sectorul 1 al Capitalei, pentru a preveni gripa aviară

Putem spune că, în total, românii cumpără din magazine și de la țărani aproximativ 150 de milioane de ouă pentru Paște, apreciază șeful patronatului. La un preț mediu de peste 0,1 euro oul, poate fi estimat că românii plătesc pentru ouă de Paște mai mult de 15 milioane de euro.

Majoritatea covârștitoare o reprezintă ouăle de găină, în timp ce prepelița sau rața nu reușesc să ocupe o cotă semnificativă în această perioadă.

"Găina rămâne regina", concluzionează Van.

viewscnt
Afla mai multe despre
oua
vanzari
paste