Rata șomajului, în scădere

Rata șomajului, în scădere
scris 7 mai 2024

Rata șomajului în luna martie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna februarie 2024, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

”Rata șomajului în luna martie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna februarie 2024. Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,8 puncte procentuale mai mare decât la femei”, arată datele INS.

Urmărește-ne și pe Google News
Crește numărul firmelor dizolvate CITEȘTE ȘI Crește numărul firmelor dizolvate

Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna martie a anului 2024 a fost de 441.200 persoane: - în scădere față de luna precedentă (466.400 persoane); - în scădere față de aceeași perioadă a anului precedent (454.100 persoane).

Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,8 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,7% în cazul persoanelor de sex masculin și 4,9% în cazul celor de sex feminin).

Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 22,1%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna martie 2024 (3,9% în cazul femeilor și 4,5% al bărbaților).

Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,1% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna martie 2024.

viewscnt
Afla mai multe despre
somaj
ins