Proteste la Șantierul Naval din Mangalia. Angajații sunt nemulțumiți de salariile scăzute și de situația ambiguă din companie

Proteste la Șantierul Naval din Mangalia. Angajații sunt nemulțumiți de salariile scăzute și de situația ambiguă din companie
scris 20 iun 2018

Peste 600 de angajați ai Șantierului Naval Daewoo Mangalia Heavy Industries au protestat, miercuri după-amiază, în municipiul Mangalia, fiind nemulțumiți de salariile scăzute, la același nivel de trei ani, dar și de starea de ambiguitate de la nivelul companiei, potrivit News.ro.

Peste 600 de angajați s-au strâns, miercuri după-amiază, pe platoul din fața Casei de Cultură din Mangalia pentru a protesta față de situația în care se găsește Șantierul Naval Daewoo Mangalia Heavy Industries.

Urmărește-ne și pe Google News

Liderul Sindicatului Navalistul, Laurențiu Gobeajă, a declarat că oamenii sunt nemulțumiți față de ambiguitatea de la nivelul companiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

“Am plecat plini de speranță de la protestul din fața Ministerului Economiei din data de 22 martie, fiind convinși că situația șantierului naval din Mangalia se va îmbunătăți pe fondul modificării structurii acționariatului companiei. Suntem la trei luni de la acel moment și deși ni s-a promis și comunicat că până la finalul lunii aprilie vom avea un contract de societate valabil și un nou partener de negociere pentru contractul colectiv de muncă, acest lucru nu s-a întâmplat”, a afirmat Gobeajă.

PREMIERĂ Enel a devenit furnizor de ultimă instanță opțional și poate furniza energie în toată țara la un preț mai mic față de cel al furnizorilor zonali CITEȘTE ȘI PREMIERĂ Enel a devenit furnizor de ultimă instanță opțional și poate furniza energie în toată țara la un preț mai mic față de cel al furnizorilor zonali

El a spus că cel mai mare salariu din cadrul șantierului este de 2.000 de lei, cu tot cu sporuri, iar cei care vor să depășească această suma trebuie să facă ore suplimentare.

Liderul de sindicat a menționat că salariile angajaților nu au mai crescut de trei ani.

Laurențiu Gobeajă a precizat că șantierul mai are aproximativ 1600 de angajați, după ce în urmă cu doi ani aici lucrau peste 7.000 de persoane, cu tot cu subcontractori.

Consumul individual al românilor, în creștere. România s-a apropiat de Letonia și Estonia în privința nivelului de trai, dar este tot spre coada clasamentului CITEȘTE ȘI Consumul individual al românilor, în creștere. România s-a apropiat de Letonia și Estonia în privința nivelului de trai, dar este tot spre coada clasamentului

În luna martie a acestui an, statul român a anunțat că negocierile cu investitorul strategic interesat în Șantierul Naval DMHI Mangalia, Damen Shipyards Group, au fost finalizate. În urma acestor, statul urma să devină acționar majoritar al șantierului.

“Astfel, Șantierul Naval 2 Mai S.A Mangalia va renunța la exercitarea dreptului de preferință cu privire la achiziția pachetului de acțiuni deținut de Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering la societatea Daewoo Mangalia Heavy Industries S. A Mangalia, urmând ca, ulterior, Damen Shypyards Group să cesioneze, cu titlu gratuit, către Șantierul Naval 2 Mai S.A, 2% din pachetul de acțiuni”, anunța Ministerul Economiei în luna martie.

Astfel, structura de acționariat a companiei mixte care rezultă în urma asocierii va arăta astfel: 51% Șantierul Naval 2 Mai S.A, 49% Damen Shipyards Group.

viewscnt
Afla mai multe despre
santier
mangalia
daewoo
angajati
proteste
salarii