Profitul ING Bank România crește cu 35% la jumătatea anului. Banca își extinde cota de piață atât la credite, cât și la depozite

Profitul ING Bank România crește cu 35% la jumătatea anului. Banca își extinde cota de piață atât la credite, cât și la depozite
scris 14 aug 2018

ING Bank România a încheiat primele șase luni din 2018 cu un profit net în creștere cu 35% la 345 de milioane de lei, în condițiile creșterii activității de creditare, a marjei nete de dobândă, dar și a costurilor operaționale.

Veniturile băncii au crescut cu un sfert comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, atingând nivelul de 875 milioane lei. Cu aproximativ 21% au crescut și veniturile din dobânzi față de semestrul I din 2017, influența pozitivă venind din evoluția ratelor medii de dobândă din piață, potrivit unui comunicat de presă al băncii.

Urmărește-ne și pe Google News

Costurile operaționale au crescut la 445 milioane lei, cu 26% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea este determinată de costurile cu mutarea băncii în noul sediu și de investițiile în dezvoltări de IT, un exemplu fiind schimbarea modelului operațional anunțat la începutul acestui an, informează banca. Din toamnă, ING ar urma să devină prima bancă din țară la care nu va mai fi posibilă depunerea și retragerea de numerar de la ghișee, desființarea casieriilor, care la agențiile mici nu mai existau oricum de mult, fiind una dintre măsurile luate pentru schimbarea modelului operațional, care prevede digitalizare completă. Operațiunile care erau efectuate la ghișeu, inclusiv deschiderea sau închiderea de conturi ori depozite și contractarea unor credite de nevoi personale, pot fi făcute prin serviciul aplicației ING Home Bank sau de la cele peste 600 de automate din țară.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
BNR: Dinamica creșterii economice în 2018 va scădea mai pronunțat decât era anticipat. Economia va accelera în 2019 CITEȘTE ȘI BNR: Dinamica creșterii economice în 2018 va scădea mai pronunțat decât era anticipat. Economia va accelera în 2019

ING a încheiat primele șase luni cu un profit brut de 389 milioane lei, mai mare cu 89 milioane lei comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, datorită unor venituri în creștere cu 177 milioane lei și reducerii costurilor de risc cu 2 milioane lei, ceea ce compensează creșterea de 93 milioane lei a cheltuielilor operaționale. Profitul net ajunge la finalul trimestrului doi la 345 milioane lei, în comparație cu 255 de milioane de lei în aceeași perioadă din 2017.

„ING Bank România continuă să își consolideze poziția raportând o cotă de piață în creștere, printr-o dezvoltare organică susținută. Suntem hotărâți să continuăm politica de creditare sustenabilă pentru toate liniile de business pentru a menține un profil de risc echilibrat, rata creditelor neperformante pe un trend negativ și, în consecință, să putem avea o susținere responsabilă a dezvoltării economice în România”, spune Michal Szczurek, director executiv al ING Bank România.

Nivelul creditelor acordate a crescut cu 16% la 23,1 miliarde lei față de iunie anul trecut. Cota de piață a băncii pe acest segment a crescut cu 0,8 puncte procentuale la 9,4%. Banca are mai multe credite în portofoliul acordate populației (57%) decât companiilor companiilor (43%), însă arată că soldul creditelor pentru  întreprinderilor mici și mijlocii are un ritm mai rapid de creștere, de 26% față de anul trecut, în timp ce nivelul creditelor noi acordate persoanelor fizice a crescut cu 10%.

Cota de piață în segmentul depozitelor atrase a ajuns la 8,9%. Depunerile nete de 6 miliarde lei din ultimele 12 luni au condus la o valoare totală a depozitelor de 29,3 miliarde lei, cu 26% mai mare decât în iunie 2017.

Cheltuiala cu provizioanele de risc a crescut cu 5% la 41 milioane lei la final de iunie 2018. Rata creditelor neperformante a scăzut cu 0,6 puncte procentuale la 2,8%, considerabil sub media pieței (6% la finele lunii mai).

Numărul clienților activi a crescut cu mai mult de 155.000 în ultimele 12 luni, ajungând la 1,2 milioane. Numărul clienților cu salariul la ING a crescut cu mai bine de 145.000, o creștere de 23% într-un ritm mai alert decât cel general al clienților activi, care a fost de 15% de la un an la altul. Modelul digital implementat în ultimul an a dus la un procent de 60% de interacțiuni online cu clienții care încasează salariul la ING, informează banca.

Grupul financiar ING, cu sediul în Olanda, a încheia jumătatea anului cu un profit brut de 2 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
ing bank
profit ing bank