Pentru perioada Crăciunului, Poiana Brașov, Sinaia, Călimănești-Căciulata, Băile Felix și Maramureș se află în topul preferințelor, cu diferențe semnificative de preț și servicii între ofertele de bază și cele premium, potrivit datelor transmise de agenția de turism Bibi Touring, specializată pe segmentul de incoming, la cererea Profit.ro.
Cea mai accesibilă ofertă de Crăciun este în Băile Felix, unde un hotel de 3 stele oferă un sejur de trei nopți, în perioada 23–26 decembrie, la un tarif de 601 lei pentru o cameră dublă, fără servicii de masă.
La polul opus, Poiana Brașov concentrează cea mai scumpă ofertă din piață, la un hotel de 3 stele, unde același interval ajunge la 6.000 de lei pentru o cameră dublă, pachetul incluzând demipensiune, primirea lui Moș Crăciun, muzică live și acces la facilități spa și piscine interioare și exterioare cu apă încălzită.
Pentru Revelion, structura cererii este similară, cu Predeal, Poiana Brașov, Sinaia, Călimănești-Căciulata și Băile Felix în topul destinațiilor.
Cea mai ieftină ofertă este în Băile Herculane, la un hotel de 3 stele, unde un sejur de trei nopți, în perioada 30 decembrie 2025 – 2 ianuarie 2026, costă 2.651 de lei pentru o cameră dublă și include cină festivă de Revelion, cină în data de 1 ianuarie și fișă cont de 50 de lei de persoană pe zi.
Cea mai scumpă ofertă este în Poiana Brașov, la un hotel de 4 stele, unde același interval ajunge la 14.585 de lei pentru o cameră dublă, cu mic dejun, cină festivă de Revelion, program artistic și muzică live, brunch în prima zi a anului și acces gratuit la zona spa.
În ansamblu, sezonul de Revelion 2025–2026 indică o schimbare clară de comportament în rândul turiștilor români, cu un interes mai redus pentru pachetele standardizate și un apetit mai mare pentru oferte coerente, bine structurate și adaptate grupurilor mici.
„Revelionul 2025–2026 confirmă maturizarea pieței de turism intern din România, cu o cerere orientată tot mai clar spre valoare, nu spre volum. Datele din piață indică o preferință crescută pentru pachete echilibrate, care combină cazarea de calitate cu experiențe coerente, în detrimentul ofertelor concentrate exclusiv pe petreceri de masă”, a declarat Adrian Voican.
Zonele montane rămân principalul motor al cererii, însă distribuția turiștilor devine mai echilibrată, pe fondul interesului crescut pentru regiuni alternative din Transilvania, Bucovina, Maramureș sau Banatul montan.
„Zonele montane rămân principalul motor al cererii pentru Revelion, însă se observă o fragmentare sănătoasă a interesului cu redistribuirea turiștilor către regiuni alternative. Această redistribuire reduce presiunea asupra destinațiilor tradiționale foarte aglomerate și creează premise pentru dezvoltarea unor destinații secundare și pentru operatorii locali”, a mai precizat acesta.
Un alt semnal relevant pentru piață este scăderea interesului pentru pachetele festive all-inclusive standardizate, în favoarea unor formule mai flexibile, adaptate nevoilor punctuale ale consumatorilor, adaugă el.
„Consumatorii caută un raport corect calitate-preț, servicii predictibile și un nivel de confort care să justifice tariful premium practicat în perioada de vârf”, afirmă Adrian Voican.
Co-fondatorul Bibi Touring remarcă și o „creștere a cheltuielii medii per turist, susținută de interesul pentru experiențe gastronomice, acces la facilități de wellness și programe de relaxare post-Revelion”.
„Din perspectiva planificării, rezervările se fac mai devreme, iar cererea este mai predictibilă decât în anii anteriori, un indicator clar de maturizare a consumatorului și de profesionalizare a ofertei. Operatorii care investesc în calitatea serviciilor, în diferențiere și în comunicare transparentă sunt cei care capitalizează cel mai bine acest context”, a mai spus Adrian Voican.

















