PE a adoptat o rezoluție prin care îi cere Marii Britanii să activeze imediat Articolul 50, pentru ieșirea din UE

PE a adoptat o rezoluție prin care îi cere Marii Britanii să activeze imediat Articolul 50, pentru ieșirea din UE
scris 28 iun 2016

Parlamentul European a adoptat marți o rezoluție prin care îi cere Marii Britanii să activeze imediat clauza de retragerea din UE, prevăzută în Tratatul de la Lisabona, „pentru a evita orice incertitudine care ar aduce prejudicii și pentru a apăra integritatea Uniunii”, relatează AFP.

În rezoluția adoptată cu 395 de voturi pentru și 200 împotrivă, europarlamentarii au subliniat și că „voința exprimată de poporul (britanic – n.r.) trebuie respectată în totalitate și cu scrupulozitate”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

„Pentru a evita orice incertitudine care ar aduce prejudicii și pentru a apăra integritatea Uniunii, premierul britanic ar trebui să anunțe (oficial – n.r.) rezultatul referendumului la Consiliul European din 28-29 iunie, pentru a lansa, cât mai rapid posibil, procedura de retragere și negocierile”, au cerut europarlamentarii în rezoluție.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Europarlamentarii au amintit că tratatele UE prevăd că este nevoie de consimțământul Parlamentului European pentru acordul de retragere și pentru orice relație viitoare. Mai mult, Legislativul UE „trebuie să fie deplin implicat în toate etapele diferitelor proceduri”, se arată într-un comunicat publicat de PE după adoptarea rezoluției.

Parlamentul European i-a cerut Consiliului să modifice ordinea președințiilor UE, pentru a evita ca Brexit să afecteze administrarea afacerilor curente ale Uniunii. Marea Britanie urma să preia conducerea blocului comunitar în a doua jumătate a anului 2017.

Guvernul britanic amână vânzarea participațiilor deținute la Lloyds și RBS CITEȘTE ȘI Guvernul britanic amână vânzarea participațiilor deținute la Lloyds și RBS

Mai mult, PE își va modifica organizarea internă pentru a reflecta decizia britanicilor.

Actualele provocări necesită o reformă pentru a face UE „mai bună și mai democratică” și pentru a „oferi ce așteaptă cetățenii”, au subliniat europarlamentarii.

„În timp ce unele state membre ar putea alege să se integreze mai încet sau în măsură mai mică, centrul UE trebuie consolidat, iar soluțiile ‚a la carte’ trebuie evitate”, au subliniat europarlamentarii.

Toate instituțiile europene au cerut Londrei să activeze cât mai repede Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, ce reglementează ieșirea unui stat membru din blocul comunitar.

Vineri, la scurt timp după anunțarea rezultatelor referendumului, premierul David Cameron și-a anunțat demisia începând din luna octombrie. El a precizat că îi va lăsa succesorului său sarcina de a negocia termenii ieșirii din UE.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
parlamentul european