OMV Petrom a investit 1,7 milioane de euro în construirea unui nou tronson de cale ferată în interiorul Rafinăriei Petrobrazi

OMV Petrom a investit 1,7 milioane de euro în construirea unui nou tronson de cale ferată în interiorul Rafinăriei Petrobrazi
scris 14 iul 2017

OMV Petrom a investit în modernizarea infrastructurii feroviare din interiorul rafinăriei Petrobrazi este 50 de milioane de euro de la privatizare, ultimul exemplu fiind noul tronson cu o lungime de 1,4 km în valoare de 1,7 milioane de euro inaugurat recent.

Incluzând acest tronson, lungimea liniilor ferate în exploatare în interiorul rafinăriei a ajuns la aproape 50 de km, aproximativ distanța dintre stațiile CFR București Nord și Ploiești Sud. Trei sferturi din rețeaua de căi ferate din Petrobrazi a fost modernizată în ultimii 10 ani, investițile companiei în infrastructura feroviară din interiorul rafinăriei ridicându-se la peste 50 de milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Folosim transportul pe calea ferată pentru o parte importantă a producției de carburanți de la Petrobrazi. Carburanții sunt încărcați în vagoane cisternă în interiorul rafinăriei, iar calea ferată de la Petrobrazi face legătura cu rețeaua publică. Apoi, carburanții sunt transportați la depozitele noastre din țară, de unde sunt distribuiți ulterior către benzinării. În ultimii ani am făcut eforturi importante pentru a optimiza din punct de vedere logistic acest traseu al carburanților. Inaugurarea noului segment de cale ferată ne va permite să reducem și mai mult costurile datorită reducerii timpilor de manevră și va contribui la creșterea siguranței operațiunilor”, a declarat Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

Potrivit unui comunicat de presă, noul tronson de cale ferată construit în zona instalației de cocsare are rolul de a interconecta alte patru linii existente, ușurând astfel modul de manevră al garniturilor de tren. Prin fluidizarea traficului din zonă și prin creșterea siguranței operațiunilor, OMV Petrom estimează că acest proiect va avea un impact pozitiv la nivelul comunității locale.

Anual, în rafinăria Petrobrazi sunt încărcate peste 50.000 de vagoane cu produse petroliere.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
investiții
cale ferată
petrobrazi