Guvernul a scăzut impozitarea dividendelor, dar rezultatele acestei măsuri nu se vor vedea prea curând în întoarcerea capitalurilor de peste hotare, spune Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naționale a României.
Executivul a adoptat legea prin care impozitul pe dividende scade de la 16% și 5% din ianuarie 2016 și așteaptă ca banii pe care oamenii de afaceri români i-au plasat în străinătate să se întoarcă.
“Frumoasă impresie”, spune Olteanu. “Poate se va întâmpla asta după 10-15 ani”.
România ar trebui să țină impozitarea capitalului redusă vreme îndelungată pentru a deveni o destinație pentru capitalurile care caută să nu fie impozitate la rate prea ridicate.
“Acele țări în care oamenii aleg să își țină averile nu au acest cadru legislativ de ieri de azi, îl au de zeci de ani”, a declarat viceguvernatorul BNR, la o conferință pe tema creșterii economice sustenabile.
Dacă a fost redusă impozitarea cu gândul de a deveni una dintre acele țări, atunci este foarte bine, spune Olteanu, cu condiția ca statul să fie consecvent vreme îndelungată.
“Reușita o vom vedea peste 10-15 ani, dacă vom reuși să asigurăm stabilitatea”, a adăugat oficialul BNR.
Investitorii români plătesc în prezent un impozit pe profit de 16% și încă un impozit de 16% dacă vor să încaseze dividendele.
28 noiembrie - Profit Financial.forum