Numărul șomerilor a coborât în aprilie sub 471.000, nou nivel minim istoric

Numărul șomerilor a coborât în aprilie sub 471.000, nou nivel minim istoric
scris 31 mai 2017

Numărul de șomeri a scăzut în a patra lună a acestui an, cu 7.087 față de luna precedentă, până la 470.887, nou nivel minim din 1994, de când există statistici pe această temă, iar rata șomajului s-a menținut la 5,3% pentru a patra lună la rând, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).

În martie, în România erau 477.974 șomeri, în ușoară urcare față de februarie, când numărul șomerilor a fost de 476.996, în creștere față de ianuarie, potrivit datelor revizuite semnificativ în scădere de către INS, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Un nivel atât de scăzut precum cel din aprilie al numărului de șomeri și al ratei șomajului nu s-a înregistrat niciodată în România începând din 1994, de când se calculează șomajul după standardele BIM.

Datele revizuite în acest an arată, spre deosebire de primele estimări, că numărul de șomeri a coborât sub 480.000 încă din luna ianuarie 2017 și s-a menținut apoi sub acest prag.

Statisticile INS arată că numărul șomerilor a scăzut cu circa 77.600 în ultimul an, de la 548.500 în aprilie 2016.

EXCLUSIV Ministrul Turismului vrea să înlocuiască frunza din brandul turistic al României cu o oaie. Turoperatorii critică și ironizează intenția CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ministrul Turismului vrea să înlocuiască frunza din brandul turistic al României cu o oaie. Turoperatorii critică și ironizează intenția

Șomajul este în continuare mai mare în rândul bărbaților, cu o rată de 5,9% în luna  aprilie, în timp ce, în rândul femeilor, șomajul este de doar 4,6%, mai arată datele oficiale.

Creșterea ușoară a șomajului în februarie și martie a fost pusă în relație cu majorarea salariului minim pe economie de la 1 februarie, de la 1.250 lei până la 1.450 lei.

Patronatele și unii economiști au avertizat că majorarea este prea rapidă și i-ar putea afecta pe unii angajați fără calificare și din zone sărace, care sunt plătiți cu salariile cele mai mici.

Însă pe de altă parte, efectul este limitat de criza de forță de muncă din România, de care se plâng multe companii, mai ales în ceea ce privește angajații calificați.

Potrivit seriilor revizuite, șomajul a înregistrat o scădere acelerată în 2016, înregistrând scăderi în toate lunile, cu excepția lunii decembrie.

Scăderea șomajului din 2016 a fost generată în primul rând de creșterea rapidă a cererii de forță de muncă, mai ales în zonele dezvoltate din  jurul marilor metropole.

Cu toate acestea, șefii de companii se plâng tot mai des de lipsa forței de muncă calificate, care începe să limiteze dezvoltarea afacerilor din România.

Datele oficiale arată că numărul de locuri de muncă vacante din economia românească, un indicator al deficitului de forță de muncă la nivel național, a crescut în primul trimestru din acest an cu 6,8% față de aceeași perioadă a anului precedent, la 62.220, în ciuda șomajului încă ridicat din unele regiuni.

FOTO Guvernul va trebui să facă rost de cel puțin 2 milioane euro pentru a cumpăra conacul Brătianu de la Florica CITEȘTE ȘI FOTO Guvernul va trebui să facă rost de cel puțin 2 milioane euro pentru a cumpăra conacul Brătianu de la Florica

Autoritățile publică, constant, și numărul de șomeri înregistrați oficial în evidențele oficiilor pentru forța de muncă.

Datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) arată că, la sfârșitul lunii martie, 398.951 șomeri erau înregistrați oficial, ceea ce corespunde unei rate a șomajului de doar 4,55%.

Județele Vaslui, cu 10,9%, Teleorman (9,9%) și Mehedinți (9,5%) au cele mai înalte niveluri ale șomajului din România, potrivit ANOFM.

Zonele cu șomaj ridicat sunt caracterizate cu calificarea slabă a forței de muncă și un grad scăzut de educație, spun experții.

Conform standardelor BIM, numărul de șomeri este calculat prin anchete în gospodării, care arată că numărul de șomeri este, în realitate, mai mare.

Datele privind șomajul pe baza metodologiei BIM sunt considerate ca fiind mai relevante de către specialiști, pentru că reflectă mai bine șomajul real la nivel național. 

viewscnt
Afla mai multe despre
someri
ins