Negocierile comerciale dintre SUA și China se concentrează pe reducerea deficitului comercial

Negocierile comerciale dintre SUA și China se concentrează pe reducerea deficitului comercial
scris 19 mai 2018

China îndeplinește multe dintre solicitările administrației americane pentru reducerea deficitului comercial cu Statele Unite, dar încheierea unui acord definitiv pentru eliminarea diferendelor ar putea dura, a declarat vineri consilierul economic de la Casa Albă, Larry Kudlow, citat de Reuters.

”China a venit să negocieze. Acceptă multe dintre solicitările noastre. Nu avem încă un acord, va dura probabil ceva timp, dar au venit să discute”, a declarat, potrivit News.ro, Kudlow la Casa Albă, în timp ce oficialii celor două părți s-au întâlnit pentru o a doua zi de discuții la Washington.

Urmărește-ne și pe Google News

Kudlow a spus că China s-a oferit să cumpere un pachet important de bunuri americane și să adopte alte măsuri pentru a reduce cu circa 200 de miliarde de dolari surplusul său comercial în relațiile cu SUA. El l-a contrazis astfel pe un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, care a negat că a fost oferită o astfel de reducere.

”Acest zvon nu este adevărat.Vă pot confirma”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lu Kang, adăugând în schimb că discuțiile de la Washington ”sunt constructive”.

Kudlow a spus că oferta Chinei include achiziții de energie și mărfuri și că valoarea acesteia este bună. Oficialul american a mai spus că China trebuie să reducă și barierele non-tarifare și să accepte un proces verificabil care să asigure oprirea transferului de tehnologie și al furtului de proprietate intelectuală.

Președintele Donald Trump a avertizat că va impune tarife de până la 150 de miliarde de dolari petnru bunurile provenite din China, pentru a combate ceea ce el a numit politica incorectă a Chinei în domeniul tehnologiei americane dusă prin intermediul condițiilor de înființare a companiilor mixte și a altor politici.

Autoritățile de la Beijing au anunțat la rândul lor că vor lua măsuri similare, inclusiv prin impunerea de tarife pentru unele dintre cele mai mari importuri provenite din UA, între care avioane, soia și automobile.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
rusia
deficit comercial