Guvernul are printre priorități înființarea unei agenții dedicate pentru promovarea exporturilor și atragerea investițiilor străine, a declarat vicepremierul și ministrul Economiei Costin Borc, la conferința Growth Forum - Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la Banca Națională a României.
"Printre prioritățile asumate de Guvernul României se află înființarea unei agenții dedicate pentru promovarea exporturilor și atragerea investițiilor străine. Ministerul de Externe și-a asumat revigorarea dimensiunii economice a diplomației românești prin crearea unei rețele de misiuni economice pe lângă ambasadele din capitalele-cheie pentru interesele României. Promovarea exportului, definirea ofertei românești pentru piețele globale sunt lucruri pe care ni le asumăm și la care lucrăm destul de atent. Trebuie să înțelegem că România nu este o țară care are un export redus, ci este o țară care are puțini exportatori. Trebuie să ne orientăm spre exportatorii din România, să sprijinim întreprinderile să fie competitive la export. De asemenea, ar trebui să ne gândim care sunt domeniile pe care vrem să le sprijinim la export. Atunci am propus - și suntem în curs de implementare - crearea unei agenții după un model care a mai existat în România. Nu reinventăm roata. Este un model care există și în Occident sub numele de Trading Investment Promote Agency. Există modelul francez, britanic și german", a declarat Costin Borc.
Ministrul Economiei a adăugat că va fi redefinită rețeaua de comerț exterior pe două paliere: un palier de misiune economică și un palier de misiuni comerciale.
"Promovarea exportului și definirea piețelor sunt domenii în care lucrăm foarte atent. Am constatat că, în acest moment, avem de-a face cu două Românii: una preponderent rurală, deconectată de la serviciile de bază, blocată într-o agricultură de subzistență, respectiv o alta urbană care își afirmă potențialul, dar care are nevoie de susținere pentru asigurarea unui avantaj competitiv. Trebuie să avem curajul să facem un salt care să ne asigure competitivitatea. Transformarea de care avem nevoie este una mult mai profundă, decât numai la nivel administrativ. Să ieșim din paradigma că numai Guvernul poate oferi soluții. Trebuie să avem o viziune la care să participe toți actorii. O Românie de succes nu se poate baza decât pe producție", a mai spus ministrul Borc.