Județele din Transilvania au înregistrat cea mai rapidă creșterea economică în 2016

Județele din Transilvania au înregistrat cea mai rapidă creșterea economică în 2016
scris 27 mai 2017

Județele Maramureș, Cluj și Alba, toate din regiunea bogată a Transilvaniei, au înregistrat anul trecut cele mai mari rate de creștere economică la nivel național, în timp ce județele Călărași, Brăila, Gorj și Sălaj au încheiat anul cu majorări modeste ale produsului intern brut (PIB) comparativ cu 2015, potrivit datelor publicate de Comisia Națională a Prognoză (CNP).

Economia românească a înregistrat, în ansamblu, o creștere de 4,8% în 2016, potrivit datelor preliminare publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Produsul intern brut al României a fost anul trecut de 169,6 miliarde euro, ceea ce corespunde unui nivel de circa 8.600 euro/locuuitor. 

Însă între județe au existat diferențe mari în ceea ce privește evoluția PIB, relevă estimările CNP.

Astfel, județele Maramureș, Cluj și Alba, cu rate de creștere economică de 6,2%, 6%, respectiv 5,8% în 2016, au fost urmate de județul Harghita, cu o creștere a PIB de 5,7% în 2016, și de județele Bacău, Iași,Caraș-Severin și Covasna (toate cu 5,5%).

Acestea au fost singurele județe în care creșterea economică a fost de cel puțin 5,5% anul trecut, potrivit datelor disponibile în prezent. În București, economia a crescut anul trecut cu 5,4%, peste media la nivel național.

Bursa de la București încheie pe maximele post-criză o săptămână cu doar sesiuni de creșteri. Fondul “vulturesc” al lui Singer continua să vândă la FP CITEȘTE ȘI Bursa de la București încheie pe maximele post-criză o săptămână cu doar sesiuni de creșteri. Fondul “vulturesc” al lui Singer continua să vândă la FP

La polul opus, în cinci județe din țară s-a înregistrat în 2016 o rată de creștere a PIB de sub 2,5% comparativ cu anul precedent.

Cel mai modest avans a fost în Călărași, județ al cărui PIB a crescut anul trecut cu 1,6%, în timp ce în județul Brăila s-a înregistrat o creștere economică de 2,2%, în Gorj și Sălaj -de 2,3%, iar în Dolj - de 2,4%.

În urma evoluțiilor din 2016, diferențele dintre județele bogate și cele sărace au crescut, cu câteva excepții.

Cele mai dezvoltate zone din țară erau, anul trecut, Capitala, cu un nivel al PIB/locuitor de 22.878 euro, și județele Constanța (12.319 euro/locuitor), Cluj (11.089 euro/locuitor), Timiș (10.830 euro/locuitor), Prahova (10.717 euro/locuitor), Brașov (10.280 euro/locuitor) și Ilfov (10.212 euro/locuitor), acestea fiind singurele zoneîn care valoarea PIB depășește pragul de 10.000 euro/locuitor.

Apostol: Deciziile privind cadrul investițional în sectorul gazelor trebuie luate pe termen lung. Trei avantaje ale unui mix energetic cu pondere crescută a gazului CITEȘTE ȘI Apostol: Deciziile privind cadrul investițional în sectorul gazelor trebuie luate pe termen lung. Trei avantaje ale unui mix energetic cu pondere crescută a gazului

Cele mai sărace județe din România sunt Vaslui, cu un nivel al PIB de 3.882 euro/locuitor în 2016, Botoșani (4.191 euro/locuitor), Teleorman (4.482 euro/locuitor), Mehedinți (4.600 euro/locuitor), Neamț (4.701 euro/locuitor) și Suceava (4.918 euro/locuitor), acestea fiind singurele județe situate sub pragul de 5.000 euro/locuitor.

Pentru 2017, CNP anticipează diferențe mai mici între ratele de creștere economică din diferitele regiuni. Astfel, cel mai modest avans, de 4,5%, ar urma să fie înregistrat în județul Sibiu, în timp ce județul Sălaj ar urma să aibă cea mai mare creștere a PIB, de 5,9%.

 

Pentru întreaga economie, Comisia Națională de Prognoză estimează un avans de 5,2% în 2017. 

viewscnt
Afla mai multe despre
creștere
județe
transilvania
pib
maramures
cluj
alba
ins