Investițiile nete realizate în economia națională în primele nouă luni ale anului în curs au însumat 68,880 miliarde de lei, în creștere cu 0,7% comparativ cu perioada similară din 2019, peste jumătate din ele fiind realizate în sectorul construcțiilor noi, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
În trimestrul III din 2020, investițiile nete realizate în economia națională au însumat 27,195 miliarde de lei, în scădere cu 0,7%, comparativ cu trimestrul III din 2019, scrie Agerpres.
INS precizează că în trimestrul III 2020 a fost consemnată o scădere la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 10,2%. Creșteri s-au înregistrat la lucrări de construcții noi, cu 4,9%, și la alte cheltuieli, cu 3,9%.
În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019, investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 0,7%. Creștere s-a înregistrat la lucrările de construcții noi cu 6,4%. Scăderi s-au înregistrat la alte cheltuieli cu 13,8% și la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 3,0%.
INS menționează că investițiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării și reconstrucției celor existente, precum și valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente și al terenurilor preluate cu plată de la alte unități sau de la populație (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc.).