Investițiile chineze în străinătate au crescut cu 15% în 2015

Investițiile chineze în străinătate au crescut cu 15% în 2015
scris 20 ian 2016

Investițiile chineze în străinătate au crescut cu 15% în 2015, până la aproape 120 de miliarde de dolari, arată cifrele cifrele oficiale publicare miercuri, o dovadă că a doua economie a lumii vrea să cucerească noi piețe, să achiziționeze tehnologii și să-și diversifice sursele de aprovizionare cu energie, informează AFP.

Ministerul Comerțului a anunțat că, exceptând sectorul financiar, investițiile chineze în străinătate au atins un nivel record de 118 miliarde de dolari în 2015, după ce în anul anterior au crescut cu 14%. Chiar dacă au atins un nivel record, investițiile chineze în străinătate sunt mai mici decât investițiile străine directe în China, care în 2015 au înregistrat o creștere de 5,6%, până la 126,27 miliarde de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe fondul unor supracapacități de producție, al unei cereri interne modeste și al unor necesități energetice în creștere, companiile chineze sunt încurajate de autoritățile de la Beijing să se extindă peste hotare, în căutarea de noi debușeuri, de noi tehnologi, dar și pentru a-și diversifica activitățile.

Cea mai mare achiziție realizată de o companie chineză în 2015 a fost preluarea producătorului italian de anvelope Pirelli de către compania de stat ChemChina pentru 7,3 miliarde de euro, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerțului din China, Shen Danyang. Acesta a adăugat că peste 600 de operațiuni de tip fuziuni și achiziții au fost încheiate anul trecut de companiile chineze, valoarea totală a acordurilor ridicându-se la 40,1 miliarde de dolari.

Patru români, pe lista Forbes a celor mai de succes 300 tineri din Europa CITEȘTE ȘI Patru români, pe lista Forbes a celor mai de succes 300 tineri din Europa

În pofida încetinirii ritmului de creștere a economiei chineze, care în 2015 a înregistrat cea mai mică creștere din ultimii 25 de ani, investițiile chineze în SUA au crescut cu 60,1%, în timp ce în cazul investițiile chineze în cele 10 țări ale ASEAN s-a înregistrat o creștere de 60,7%, potrivit cifrelor oficiale.

Printre marile investiții anunțate anul trecut de companiile chineze se numără intenția Unisplendour de a investi 3,8 miliarde de dolari în producătorul american de hard disck-uri Western Digital, în timp ce un grup energetic chinez a semnat un acord pentru a opera două mari hidrocentrale din Brazilia pentru echivalentul a 3,4 miliarde de dolari. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
investitii china