INS: Managerii din România estimează un declin al afacerilor din comerț și construcții până în ianuarie

INS: Managerii din România estimează un declin al afacerilor din comerț și construcții până în ianuarie
scris 28 nov 2016

Directorii firmelor din România se așteaptă la o scădere moderată a activității în comerț și la un declin abrupt în construcții în perioada noiembrie-ianuarie, precum și la o scădere a numărului de salariați în cele două sectoare, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Datele arată modificări față de raportul anterior privind tendințele economice, publicat la finalul lunii trecute, care indica o creștere a activității în toate sectoarele, cu excepția construcțiilor,  pentru perioada octombrie-decembrie, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Singurele creșteri modeste ale activității, în intervalul noiembrie-ianuarie, sunt așteptate în servicii, cu un sold conjuctural de +5%, și în industria de prelucrare, cu +2%.

"Pentru activitatea de fabricare a produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului se va înregistra tendință de creștere accentuată (sold conjunctural +57%), în timp ce pentru fabricarea produselor din tutun, tendința va fi de scădere (sold conjunctural -36%)", se arată în raportul INS.

Soldul conjunctural reflectă diferența dintre așteptările pozitive și cele negative exprimate de către managerii chestionați. Un sold pozitiv reflectă un număr mai mare de companii care au așteptări de creștere a activității sau a comenzilor, în timp ce un sold conjunctural negativ reflectă așteptări de scădere a activității în sectorul analizat.

Registrul Comerțului: Românii au înființat cu 7% mai puține firme noi în primele zece luni CITEȘTE ȘI Registrul Comerțului: Românii au înființat cu 7% mai puține firme noi în primele zece luni

În schimb, managerii au așteptări pesimiste în privința activității din construcții, cu un sold conjunctural de -32%, situație obișnuită la finalul toamnei, când activitatea din construcții scade semnificativ. 

De asemenea, activitatea din comerțul cu amănuntul ar urma să intre în declin până în ianuarie, soldul conjunctural fiind de -10%.

Managerii prevăd o stabilitate a forței de muncă în industrie și servicii și o scădere în comerț și mai ales în construcții.

Astfel, în comerț se așteaptă o scădere a numărului de salariați, cu un sold conjunctural de -7%, în timp ce în construcții așteptările sunt chiar mai slabe, cu un sold conjunctural de -18%.

În servicii și în industrie sunt estimate creșteri moderate ale personalului, cu solduri conjuncturale de +4%, respectiv +1%.

Ancheta Institutului Național de Statistică mai arată că managerii se așteaptă la o ușoară creștere a prețurilor în comerț până în luna ianuarie, cu un sold conjunctural de +2%, și la stagnări ale prețurilor în celelalte sectoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
comert
industrie