INS a revizuit în urcare valoarea PIB din trimestrul al doilea, dar ritmul de creștere a rămas 6%

INS a revizuit în urcare valoarea PIB din trimestrul al doilea, dar ritmul de creștere a rămas 6%
scris 7 oct 2016

Institutul Național de Statistică (INS) a revizuit în urcare, vineri, valoarea produsului intern brut (PIB) pentru trimestrul al doilea din acest an față de datele preliminare publicate în urmă cu o lună, însă a menținut ritmul de creștere la nivelul indicat anterior, de 6% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Economia românească a crescut în al doilea trimestru din 2016 cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe seria brută, și cu 5,9% pe seria ajustată la influențele sezoniere, arată al doilea set de date preliminare, publicat de INS, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Rata de creștere este cea mai înaltă înregistrată din 2008 încoace.

Comparativ cu trimestrul precedent, economia românească a crescut cu 1,5% în termeni reali, datele fiind, de asemenea, reconfirmate.

Pe seria brută, valoarea PIB - principalul indicator care arată dimensiunea economiei - din trimestrul al doilea a fost de 178,86 miliarde lei (circa 39,7 miliarde euro), arată datele publicate vineri, în timp ce datele publicate în 6 septembrie indicau un nivel ami mic cu 2,5 miliarde lei, de 176,38 miliarde lei (circa 39,2 miliarde euro).

În primul semestru, econiomia a crescut cu 5,2%, pe seria brută, și cu 5% pe serie ajustată la variațiile sezoniere. Valoarea PIB a fost revizuitîă de asemenea în urcare, de la 323,1 miliarde lei, în urmă cu o lună, până la 325,57 miliarde lei (circa 72,3 miliarde euro) în datele publicate vineri.

Economia a fost susținută în prima jumătate a acestui an în principal de consum, așa cum estimau toți analiștii, dar contribuția consumului a fost revizuită în ușoară scădere.

"Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuției la creșterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat:
- cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populației, de la +7,3% la +7,0%, ca urmare a reducerii volumului său de la 111,2% la 110,8%", arată comunicatul INS.

Astfel, cheltuielile de consum ale populației au avansat în trimestrul al doilea cu 10,8%, față de 11,2%, cât indicau primele estimări.

Câștigul mediu net din România a scăzut în august la 2.076 lei, ritmul anual de creștere a accelerat la 14,5% CITEȘTE ȘI Câștigul mediu net din România a scăzut în august la 2.076 lei, ritmul anual de creștere a accelerat la 14,5%

În schimb, cheltuielile administrațiilor publice au contribuit mai mult la creșterea economică din primul trimestru, cu 0,5%,

De asemenea, avansul importurilor și exporturilor a fost mai mare față de estimările din urmă cu o lună, iar contribuția negativă a comerțului exterior la PIB a fost revizuită în scădere. 

Formarea brută de capital fix, un indicator al investițiilor din economie, a avansat cu 10,7% în trimestrul al doilea, rată revizuită în ușoară urcare, de la 10,6%.

În trimestrul al doilea, trei sectoare au avut o contribuție determinantă la creșterea economică, arată detaliile publicate de INS.

Astfel, activitatea din agricultură a crescut cu 17,9% față de trimestrul al doilea din 2015, sectorul informații și comunicații a avansat cu 17,3%, iar comerțul  - cu 11,9%.

Statisticile oficiale arată, însă, că toate sectoarele economiei au fost pe plus în trimestrul al doilea, cele mai mici rate de creștere fiind înregistrate în tranzacții imobiliare (+1,1%) și intermedieri financiare (+1,7%).

În primul trimestru din acest an, economia a crescut cu 4,3% față de aceeași perioadă din 2015. Anul trecut, economia românească a avansat cu 3,8%, al treilea an la rând de creștere cu cel puțin 3%.

Creșterea economică din prima jumătate a anului a depășit atât estimările analșiștilor, cât și prognozele oficiale.

Pentru întregul an, Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează un avans economic de 5%, în timp ce Comisia Națională de Prognoză (CNP), un organism guvernamental, mizează pe un avans de 4,8%.

Economia a primit mai mulți stimuli din partea guvernului în ultimul an.

Astfel, salariile bugetarilor au fost majorate la finalul anului trecut cu 10%, veniturile angajaților din sectorul public de sănătate au crescut cu 25%, o majorare similară fiind aplicată anul trecut și în sectorul educației.

În plus, de la 1 mai, salariul minim brut pe economie a crescut cu 19%, de la 1.050 lei la 1.250 lei.

Pe partea fiscală, Guvernul a redus taxa pe valoarea adăugată (TVA) la alimente de la 24% la 9% de la 1 iunie 2015, măsură care a stimulat puternic vânzările de bunuri alimentare, iar cota generală a TVA a fost redusă de la 24% la 20%, de la 1 ianuarie 2016.

De asemenea, impozitul pe dividende și mai multe categorii de accize au fost micșorate în acest an.

Măsurile au stimulat consumul și creșterea economică, însă au generat dezechilibre externe importante, avertizează analiștii.

Astfel, contul curent al balanței de plăți a înregistrat după primele șase luni din acest an un deficit de 2,5 miliarde euro, de aproape șapte ori mai mare față de primul semestru din 2015, în special ca urmare a deteriorării balanței comerciale.

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
pib