Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea care introduce, de anul viitor, impozitul specific pentru baruri, restaurante și hoteluri. Fostul secretar de stat în Ministerul Finanțelor Gabriel Biriș a arătat recent că, în varianta aprobată și prezentată de Profit.ro, impozitul datorat de marile restaurante este dublat, dar, chiar și în noile condiții, suma pe metrul pătrat (mp) va fi cu 450% mai mare pentru cele cu suprafețe de până la 30 mp.
Proiectul de lege, despre care Profit.ro a scris detaliat în numeroase rânduri, introduce, de anul viitor, un impozit specific pentru firmele din domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri și alimentație publică.
În vară, președintele Klaus Iohannis a cerut însă Parlamentului să reexamineze acest proiect, invocând faptul că firmele care vor avea de plătit un impozit mai mare se vor îndatora, ar putea apela la evaziune fiscală sau chiar ar putea fi închise.
Legea privind impozitul specific pentru baruri, restaurante, hoteluri, pensiuni a fost revotată de Parlament cu mici modificări față de varianta din vară, trimisă la reexaminare de președinte. Schimbările nu vizează, însă, observațiile acestuia care se refereau la dezavantajarea afacerilor mici, care vor plăti mai mult și disproporționat în raport cu marii jucători, precum și la ajutorul de stat de care ar beneficia aceștia din urmă.
În aceste condiții, restaurantele foarte mici din Capitală, sub 30 metri pătrați (mp), vor datora 11.844 lei/an, potrivit calculelor fostului secretar de stat în Ministerul de Finanțe Gabriel Biriș, în timp ce restaurantele foarte mari, de peste 800 mp, vor datora 70.245 lei/an.
Suma care le revine marilor restaurante este dublă față de cea calculată conform variantei inițiale a Legii. Cu toate acestea, arată Biriș, proporțional, impozitul specific/mp pentru un restaurant mic (30 mp) rămâne cu 450% mai mare față de restaurantele mari (801mp).
Impozitul specific va fi calculat în funcție de suprafața afectată activității.