Prețurile de consum din SUA au înregistrat, în aprilie, cel mai rapid avans din ultimii peste trei ani, pe fondul creșterii chiriilor și prețului benziniei, potrivit datelor oficiale publicate marți.
Inflația, măsurată pe baza modificării prețurilor de consum, a fost de 0,4% luna trecută, cel mai ridicat nivel din februarie 2013, față de 0,1% în martie, creșterea prețurilor pe parcursul ultimele 12 luni urcând la 1,1%. Prețul benzinei a crescut cu 8,1%, cea mai mare creștere din august 2012, în timp ce chiriile au avansat cu 0,3%, iar prețul alimentelor cu 0,2%.
Accelerarea inflației creștere șansele ca Rezerva Federală (Fed) a SUA să grăbească procesul de normalizare al dobânzilor, început în decembrie. La finele anului trecut, instituția a majorat dobânda de referință cu 0,25 puncte procentuale, de la 0-0,25%, la 0,25-0,5% și a declarat că se așteaptă ca rata să crească gradual în următorii ani, până la nivelul țintit pe termen lung, de 3,5%.
Totuși, analiștii consideră că Rezerva Federală nu va majora dobânda de referință până în luna septembrie, mai ales că firmele americane au redus numărul angajărilor în aprilie, semn că cea mai mare economie a lumii încă nu și-a revenit după un început de an nu tocmai promițător. Numărul de noi locuri de muncă este, pe lângă inflație, un indicator atent urmărit de Fed pentru a evalua starea economiei, în scopul adoptării deciziilor de politică monetară.
Fed țintește un nivel al inflației de 2%, măsurat prin modificarea anuală a cheltuielilior personale de consum, un indicator diferit de indicele prețurilor de consum(IPC). Indicatorul urmărit de Fed se afla, în martie, la nivelul de 0,8%, potrivit celor mai recente date.