Ilan Laufer se întoarce. Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri și-a înființat fundație cu numele său și promite să trimită anual mii de IMM-uri românești pe piața din SUA

Ilan Laufer se întoarce. Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri și-a înființat fundație cu numele său și promite să trimită anual mii de IMM-uri românești pe piața din SUA
scris 8 iun 2018

Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri Ilan Laufer și-a înființat luna aceasta un ONG, Fundația Laufer, și anunță un program de facilitare a accesului întreprinderilor mici și mijlocii din România pe piața americană.

Programul este denumit Smart Start USA.

Urmărește-ne și pe Google News

"Smart Start USA urmărește finanțarea și facilitarea accesului unui număr de cel puțin 10.000 de IMM-uri și antreprenori din România pe piața Statelor Unite ale Americii, anual. Programul are menirea să consolideze parteneriatul strategic dintre România și SUA, mai ales dimensiunea economică a acestuia, dar și cea culturală, socială și educațională", se arată într-un comunicat al Fundației Laufer.

Premierul ungar Viktor Orban anunță schimbări majore în Constituția țării CITEȘTE ȘI Premierul ungar Viktor Orban anunță schimbări majore în Constituția țării

Programul va fi lansat în cadrul unei conferințe care va avea loc la Camera de Comerț și Industrie a României.

"Au confirmat prezența membri ai Guvernului, reprezentanți ai mediului de afaceri, companii de renume partenere la eveniment, precum și reprezentanți ai Departamentului de Comerț din cadrul Ambasadei SUA la București", se precizează în comunicat.

Ilan Laufer a condus Ministerul pentru Mediul de Afaceri pentru aproximativ jumătate de an, din vara 2017 până spre finalul lunii ianuarie 2018, când a fost schimbat odată cu retragerea lui Mihai Tudose din postul de prim-ministru.

Programul Start-Up Nation, inițiat de Laufer ca ministru, va avea anul acesta un buget de 2 miliarde de lei, suficient pentru a finanța 10.000 de proiecte, și va începe după ce vor fi efectuate majoritatea plăților aferente ediției de anul trecut, a declarat recent, pentru AGERPRES, Radu Oprea, actualul ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Anul trecut au fost efectuate către beneficiari doar 23 de plăți a câte 200.000 lei, în cadrul programului Start-Up Nation, iar restul, până la 600 milioane lei, sunt în conturile de tranzit ale instituțiilor partenere, declara Oprea în martie. Toate cheltuielile sunt promise de minister să fie decontate până în septembrie 2018. Programul Start-Up Nation a avut anul trecut o finanțare de 1,71 miliarde lei, pentru suportul activității a 10.000 de noi firme înființate după 30 ianuarie 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
ilan laufer
imm
start up nation