Guvernul, nevoit să aloce fonduri pentru întreținerea sediilor instituțiilor publice, din cauză că RA-APPS nu reușește să vândă suficiente imobile

Guvernul, nevoit să aloce fonduri pentru întreținerea sediilor instituțiilor publice, din cauză că RA-APPS nu reușește să vândă suficiente imobile
scris 19 aug 2017

În condițiile în care RA-APPS ratează în fiecare an ținta de vânzări de imobile aflate în administrarea proprie și în proprietatea privată a statului, iar din fondurile strânse altfel ar trebui să asigure întreținerea sediilor de instituții publice, Guvernul va aloca din bugetul propriu sumele necesare pentru întreținerea sediilor Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Curții Constituționale și ministerelor.

Regia Autonomă “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) asigură întreţinerea, repararea şi conservarea reşedinţelor oficiale ale înalților demnitari, locuinţelor de protocol pentru alți demnitari, cât și sediilor Administraţiei Prezidenţiale, Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului României şi Curţii Constituţionale.

Urmărește-ne și pe Google News

Regia deține însă și o serie de vile, apartamente, hoteluri, restaurante sau cluburi, pe care a început de câțiva ani să le vândă prin proceduri publice de licitație și negociere.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Profit.ro a relatat recent că, după ce anul trecut a înregistrat cele mai slabe încasări din vânzarea imobilelor aflate în administrare, Regia și-a încetinit ritmul de vânzări anul acesta. În primele 7 luni ale anului, Regia, care se află în topul companiilor de stat cu cele mai mari pierderi, nu a vândut decât 10 apartamente, toate în cadrul unei singure licitații.

Înmatricularea unui autovehicul va fi suspendată dacă ITP este expirată sau dreptul de proprietate nu este transcris în 90 de zile CITEȘTE ȘI Înmatricularea unui autovehicul va fi suspendată dacă ITP este expirată sau dreptul de proprietate nu este transcris în 90 de zile

Potrivit legislației actuale, în vigoare din 2013, toate cheltuielile pentru conservarea, protecţia, întreţinerea, repararea şi funcţionarea bazei materiale de reprezentare şi protocol administrate de către RA-APPS erau acoperite din procentul de 50% din profitul brut rezultat din vânzări de imobile, procent care rămâne la dispoziția Regiei.

”Aceasta prevedere a rezolvat în foarte mică măsură sursa disponibilităților bănești, rămânâd în continuare o cheltuială fără venituri aferente și care crește pierderea RA-APPS”, susține Regia. 

Aceasta a reclamat însă că și înainte de 2013, deși sumele reprezentând aceste cheltuieli se comunicau celor cinci instituţii beneficiare, iar Regia încheia cu fiecare protocoale prin care se stabilea cota-parte, cuantumul sumelor şi modalităţile de decontare, diferența dintre cheltuielile și sumele decontate de cele cinci instituții era acoperită de RA-APPS din venituri proprii.

Tudose l-a ”muștruluit” public pe ministrul Transporturilor pentru ineficiența Tarom și nesupravegherea lucrărilor de infrastructură CITEȘTE ȘI Tudose l-a ”muștruluit” public pe ministrul Transporturilor pentru ineficiența Tarom și nesupravegherea lucrărilor de infrastructură

RA-APPS a reclamat că în ultimii 10 ani, Președinția, Parlamentul și celelalte instituții nu-și au achitat obligațiile

”De peste 10 ani, practica era ca doar Secretariatul General al Guvernului achita partea care îi revenea, restul instituțiilor publice, motivând că nu au primit bani cu această destinație, achitau sume extrem de mici (ex: 60.000 lei fata de 3.000.000 lei)”, arată RA-APPS.

În aceste condiții, Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanță care stabilește că RA-APPS încheie cu Secretariatul General al Guvernului (SGG), în subordinea căreia și funcționează, contract de prestări de servicii, prin care se stabilesc cuantumul sumelor și modalitățile de decontare ale sumelor necesare întreținerii sediilor menționate.

Cheltuielile pentru administrarea, funcționarea, conservarea, întreținerea, repararea, instruirea personalului specializat și protejarea bazei materiale destinate activității de reprezentare și protocol vor fi asigurate, astfel, de la bugetul de stat prin bugetul SGG.

Condamnații pentru abuz în serviciu, conflict de interese sau infracțiuni privind sănătatea publică își pot pierde toată averea prin confiscare CITEȘTE ȘI Condamnații pentru abuz în serviciu, conflict de interese sau infracțiuni privind sănătatea publică își pot pierde toată averea prin confiscare

”Singura soluție pentru a susține această activitate la standarde normale este ca decontarea cheltuielilor curente şi de capital pentru conservarea, protecția, întreținerea, repararea, funcționarea si instruirea personalului specializat, să se efectueze din bugetul Secretariatului General al Guvernului, din sumele ce se vor aloca anual cu aceasta destinaţie, iar sumele necesare consolidării, modernizării și efectuării investițiilor necesare bazei materiale de reprezentare și protocol administrată să fie decontate în continuare din sumele rămase la dispoziția RA-APPS (50%) din vânzările de imobile”, motivează Guvernul noua măsură. 

Conform impactului estimat, în acest scop, de la bugetul de stat va fi suportată pentru 2017 suma de 15,3 milioane lei, iar pentru următorii 4 ani, cel puțin câte 30 milioane lei anual.  

viewscnt
Afla mai multe despre
ra-apps
guvern
sedii
institutii
intretinere
chletuieli
buget
parlament
presedintie