Grecia și creditorii nu au ajuns la un acord pentru deblocarea programului de finanțare, decizia fiind amânată pentru luna viitoare

Grecia și creditorii nu au ajuns la un acord pentru deblocarea programului de finanțare, decizia fiind amânată pentru luna viitoare
scris 23 mai 2017

Grecia și creditorii internaționali nu au reușit să ajungă la un acord privind deblocarea următoarei tranșe din programul de asistență financiară externă, în pofida votului favorabil din Parlamentul elen acordat noilor măsuri de austeritate cerute de UE și de Fondul Monetar Internațional (FMI), o decizie în această privință fiind amânată pentru reuniunea programată pe 15 iunie, scrie Reuters.

“Nu am ajuns la un consens“, a spus președintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, la finalul întâlnirii dintre miniștrii de Finanțe din zona euro desfășurată luni la Bruxelles.

Urmărește-ne și pe Google News

Oficialul UE s-a arătat încrezător că cea de-a doua evaluare a programului de asistență financiară în valoare de 86 miliarde de euro va fi finalizată cu succes la reuniunea din 15 iunie de la Atena.

Grecia are nevoie să acceseze noi fonduri din împrumut pentru a evita intrarea în incapacitate de plată în luna iulie, când trebuie să ramburseze datorii scadente de aproape 7,3 miliarde de euro.

Revenirea economică întârzie în Grecia CITEȘTE ȘI Revenirea economică întârzie în Grecia

Potrivit ministrului german de Finanțe, Wolfgang Shaeuble, eșecul de la reuniunea de luni s-a datorat rigidității FMI și refuzului unuia dintre membrii Eurogrup de a încheia un acord pentru deblocarea programului de finanțare.

Săptămâna trecută, Parlamentul de la Atena a adoptat noi măsuri de austeritate cerute de creditorii externi, inclusiv reforme pe piața muncii și în sectorul energetic, reduceri de pensii și majorări de taxe.

Randamentul obligațiunilor Greciei a crescut marți, iar acțiunile bancare s-au depreciat, în urma informațiilor privind eșecul reuniunii Eurogrup de ieri.

Prețul acțiunilor Piraeus Bank a scăzut cu 4,1%, titlurile Alpha Bank s-au depreciat cu 1,4%, iar cele ale National Bank of Greece (NBG) cu 1,2%. Bursa de la Atena a închis pe minus cu 0,7%, după ce pe parcursul ședinței a pierdut până la 2,25%.

Acțiunile europene au încheiat sesiunea bursieră de astăzi cu o creștere de 0,2%, susținută de datele pozitive privind activitatea economică din zona euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
creditori
finantare
eurogrup