Grecia este miercuri paralizată de o grevă generală, după ce funcționarii publici și medicii s-au oprit din muncă în semn de protest față de noile măsuri de austeritate dezbătute de parlamentarii eleni, după ce creditorii internaționali au cerut continuarea austerității dincolo de finele anului 2018, transmite Reuters.
De asemenea, transporturile publice sunt blocate în toată țara, iar feriboturile nu vor pleca pentru a doua zi consecutivă din porturile Greciei, scrie News.ro.
Această grevă generală a fost organizată de sindicatele bugetarilor, dar și de asociațiile care-i reprezintă pe angajații din sectorul privat, cu doar o zi înainte ca parlamentarii să voteze reformele bugetare pentru deblocarea următoarei tranșe din planul de salvare în valoare de 85 de miliarde de euro.
La începutul lunii, guvernul elen a acceptat să continue tăierile bugetare pentru a pune capăt unei blocade în negocierile cu creditorii internaționali.
După aprobarea noilor măsuri de austeritate de către parlamentarii greci, miniștri Finanțelor din zona euro se vor reuni pentru a discuta plata creditelor la următoarea întâlnire a Eurogrupului.
Atena are nevoie urgent de finanțare pentru a plăti datoria de 7,5 miliarde de euro până în iulie.
Ca parte a măsurilor de austeritate, executivul elen a promis că va tăia pensiile în 2019 și va reduce pragul fără taxare în 2020 pentru a economisi până la 2% din PIB.
Dacă executivul reușește să treacă peste aceste ținte, atunci va reduce taxele pentru a limita impactul unor măsuri de austeritate suplimentare.
”Am fost păcăliți. Am crezut în promisiunile lor”, a declarat un mecanic pensionat care participă la greva generală din Grecia.
Premierul Tsipras a căștigat alegerile în 2015, promițând că va pune capăt măsurilor de austeritate, dar în câteva luni a fost forțat să accepte un nou plan de salvare negociat cu creditorii pentru a evita intrarea în incapacitatea de plată a Greciei.