Eurostat: România a înregistrat în trimestrul doi cea mai mare creștere economică din UE

Eurostat: România a înregistrat în trimestrul doi cea mai mare creștere economică din UE
scris 16 aug 2017

România a înregistrat în trimestrul al doilea cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, de 5,7% față de aceeași perioadă a anului 2016, potrivit datelor publicate miercuri de biroul european de statistică, Eurostat.

Datele Eurostat sunt ajustate la factorii de sezon și conforme cu sistemul european de contabilitate ESA 2010.

Urmărește-ne și pe Google News

Creșteri economice ridicate au mai îmregistrat Letonia (4,8%), Cehia (4,5%) și Polonia (4,4%).

Față de primul trimestru, România a consemnat a doua mare creștere economică din UE, de 1,6%, fiind devansată de Suedia, care a obținut un avans al PIB de 1,7%. Economia Olandei a avansat la rândul ei cu un ritm ridicat, de 1,5%.

Zona euro și UE au înregistrat ambele o creștere economică de 0,6% în trimestrul al doilea față de primul trimetru. În termeni anuali, PIB-ul zonei euro a urcat cu 2,2%, iar cel al UE cu 2,3%.

Institutul Național de Statistică (INS ) a anunțat miercri că economia românească a accelerat în al doilea trimestru al acestui an, înregistrând un avans de 5,9%, pe serie brută, față de aceeași perioadă din 2016.

Datele publicate miercuri arată o accelerare a creșterii economice în al doilea trimestru din 2017 față de primul trimestru, când produsul intern brut (PIB) al României a crescut cu 5,7% față de aceeași perioadă din 2016, și pe serie brută și pe cea ajustată, și cu 1,8% față de trimestrul precedent.

În date ajustate sezonier, PIB-ul României a urcat cu 5,7% în al doilea trimestru față de aceeași perioadă din 2016, după un avans de 5,7% în trimestrul I din 2017, de 5% în trimestrul IV din 2016 și de 4,4% în al treilea trimestru al anului trecut.

În ceea ce privește evoluția față de trimestrul anterior, creșterea din al doilea trimestru din acest an a fost de 1,6%, după +1,8% în primul trimestru, +1,6% în trimestrul IV din 2016 și +0,7% în al treilea trimestru din 2016, arată seriile publicate de INS.

Trimestrul II din 2017 a fost al optulea trimestru la rând de creștere economică, arată seriile INS.

viewscnt
Afla mai multe despre
eurostat
crestere economica
pib