Economia României a înregistrat un avans de 5,9% în 2021, comparativ cu 2020, și de 2,4% pe seria brută în trimestrul 4 al anului trecut, față de același trimestru din 2020, dar a scăzut cu 0,1% în termeni reali, comparativ cu trimestrul trei din 2021, potrivit unui comunicat al INS.
Produsul Intern Brut (PIB) - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul patru 2021 a fost de 305,569 miliarde de lei prețuri curente, în scădere - în termeni reali - cu 0,1% față de trimestrul trei 2021 și în creștere cu 3,9% față de trimestrul patru 2020, scrie Agerpres.
Potrivit INS, ca serie brută, PIB-ul estimat pentru anul 2021 a fost de 1.181,917 miliarde de lei prețuri curente, în creștere - în termeni reali - cu 5,9% față de anul 2020. Pentru trimestrul patru 2021, PIB-ul estimat a fost de 357,334 miliarde de lei prețuri curente, în creștere - în termeni reali - cu 2,4% față de trimestrul IV 2020.
Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrele I-IV 2021, nefiind înregistrate modificări semnificative față de varianta publicată în data de 8 martie 2022.