Premierul Ciucă a asigurat mediul de afaceri că Guvernul nu va majora taxele, iar măsurile fiscale vor avea o abordare predictibilă, prin dialog cu mediul de afaceri.
“Nu creștem taxele, avem o stare economică de echilibru și un curs stabil euro-leu”, a dat asigurări prim-ministrul Nicolae Ciucă, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții confederației patronale Concordia, care reunește echivalentul a 26% din PIB-ul României.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Guvernul arată că, în cadrul întâlnirii a fost prezentată o evaluare privind efectele războiului din Ucraina asupra economiei din România și s-au purtat discuții pentru identificarea unor noi soluții pentru susținerea mediului de afaceri din țara noastră. Au fost abordate subiecte precum exploatarea resurselor din Marea Neagră, prețul de referință la gazele naturale și energie și măsurile adoptate de guvern în acest sector, prețurile de referință pentru piața asigurărilor, precum și teme ce au ținut de legislația muncii, transporturi si turism.
Reprezentanții confederației patronale Concordia au subliniat că este nevoie de predictibilitate fiscală și bugetară și o strategie coerentă în acest sens, premierul arătând că anul acesta nu au fost modificate taxele iar măsurile fiscale vor avea o abordare predictibilă, generată prin dialog cu mediul de afaceri.
Guvernul și-a anunțat intenția de a institui un pachet legislativ pentru creșterea capacității de prelucrare și procesare în România, în toate sectoarele economice.
Reprezentanții lanțurilor de mari magazine au arătat că stocurile din țară sunt suficiente pentru a asigura lanțul de aprovizionare până la cumpărătorul final, evidențiind nevoia de a păstra nivelul puterii de cumpărare.
CITEȘTE ȘI Jumătate dintre românii respondenți unui sondaj online consideră că situația lor s-a înrăutățit față de anul trecut și au așteptări pesimiste. Principalele îngrijorări: prețurile la energie și extinderea războiului din UcrainaTotodată, premierul a transmis reprezentanților industriei IT, cu o contribuție de 6% la PIB-ul României, că vor fi avute în vedere propunerile industriei privind Cloud-ul guvernamental.