Economia chineză s-a redresat în 2023

Economia chineză s-a redresat în 2023
scris 17 ian 2024

China, a doua economie mondială, a înregistrat o creștere de 5,2% în 2023, față de un avans de 3% în 2022, a anunțat miercuri Biroul Național de Statistică din Beijing (NBS), datele fiind în linie cu ținta autorităților de aproximativ 5%, parțial ca urmare a nivelului scăzut din anul precedent, când era în vigoare politica "zero Covid", pentru a stopa extinderea pandemiei, transmit Kyodo și Reuters.

Majoritatea analiștilor se aștepta la un avans de 5,2% al PIB-ului Chinei anul trecut, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
INFOGRAFIC Creșterea TVA a accelerat tranzacțiile imobiliare CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Creșterea TVA a accelerat tranzacțiile imobiliare

Dar economia chineză continuă să fie afectată de criza din sectorul imobiliar, investițiile în dezvoltarea imobiliară înregistrând anul trecut un declin de 9,6%, după o scădere de 10% în 2022. Piața imobiliară este responsabilă pentru aproximativ 30% din PIB-ul Chinei.

Pe fondul incertitudinilor care includ cererea externă redusă și majorarea datoriilor guvernelor locale, creșterea PIB-ului Chinei în 2024 ar urma să încetinească la 4,6%, previziona în noiembrie Fondul Monetar Internațional.

În trimestrul patru din 2023, economia chineză a înregistrat o expansiune anuală de 5,2%, în pofida dificultăților cu care s-au confruntat marii dezvoltatori imobiliari, cum ar fi China Evergrande Group and Country Garden Holdings. În trimestrul trei din 2023, se înregistrase o creștere anuală de 4,9%.

Comparativ cu trimestrul trei din 2023, când s-a înregistrat un avans de 1,5%, PIB-ul Chinei a crescut cu 1% în perioada octombrie-decembrie 2023.

Economia s-a redresat în 2023, țara a făcut față presiunilor externe și dificultăților interne.

"Totuși, trebuie să fim conștienți că mediul extern este din ce în ce mai complex, dificil și nesigur, iar creșterea economică încă se confruntă cu dificultăți și provocări", a avertizat Biroul Național de Statistică din Beijing.

viewscnt
Afla mai multe despre
economie
china