CFR Călători susține că a obținut un profit de 64 milioane lei după primele șapte luni

CFR Călători susține că a obținut un profit de 64 milioane lei după primele șapte luni
scris 21 aug 2017

Compania de stat CFR Călători a postat luni, pe pagina sa de Facebook, câteva cifre fianciare semestriale, care arată că veniturile proprii ale companiei, una din cele două surse principale de venit, au crescut în primul semestru cu 16% față de aceeași perioadă din 2016, la 499 milioane lei, pe fondul creșterii numărului de pasageri cu 4,6%. Compania susține că a obținut un profit de 64 milioane lei după primele șapte luni, fără a explica de ce a preferat să afișeze rezultatul după șapte luni în loc de rezultatul semestrial, cum este practica obișnuită.

Anunțul companiei vine după ce premierul Mihai Tudose i-a reproșat, vineri, la începutul ședinței Executivului, ministrului Transporturilor, lipsa de perfomanță a mai multor companii din subordine.

Urmărește-ne și pe Google News

„104 milioane pierdere (la Tarom, n.r.) pe șase luni! CFR Marfă - pierdere, CFR Călători - pierdere. Înțeleg că e o echipă foarte bună, dar nu mergeți în direcția care trebuie”, i-a reporoșat Tudose.

Datele prezentate de CFR Călători arată "profit" de 64 milioane lei la finalul lunii iulie, fără a preciza dacă este vorba de profit net, brut sau operațional.

Compania nu juistifică în niciun fel de ce a prezentat profitul după șapte luni, în loc de rezultatul semestrial, așa cum procedează companiile în mod obișnuit, mai ales că restul rzultatelor sunt semestriale.

Astfel, cifra de afaceri a companiei a crescut în primul semestru cu 14% față de aceeași perioadă din 2016, până la 931,8 milioane lei, veniturile proprii au urcat cu16%, la 499 milioane lei, iar numărul de pasageri transportați a avansat cu 4,6%, la 27,49 milioane.

CFR Călători are două mari surse de venit: pachetul de compensații pentru serviciul social, o formă de subvenție de la bugetul statului, și încasările din biletele vândute și din alte activități - sau veniturile proprii.

Pachetele de compensații sunt acordate de stat pentru operatori pentru ca aceștia să opereze pe rute care, în condiții normale, nu ar fi profitabile din cauza costurilor mari de operare neacoperite de veniturile din bilete.

Ministerul Transporturilor a propus menținerea în 2017 a formulei pe baza căreia se calculează subvențiile acordate transportatorilor feroviari de pasageri, inclusiv companiei de stat CFR Călători, sub forma unei compensații pentru prestarea serviciului public, potrivit unui proiect de ordin elaborat de instituție.

CFR Călători a încheiat anul trecut cu venituri proprii, aferente transportului feroviar, de aproape 1,2 miliarde lei, în creștere cu 7% față de 2015, și cu un profit de 1,2 milioane de lei, în linie cu rezultatele bugetate.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr
profit