Candidații 45+ pe piața muncii - categoria cu cele mai puține aplicări. Caută doar anumite posturi

Candidații 45+ pe piața muncii - categoria cu cele mai puține aplicări. Caută doar anumite posturi
scris 23 oct 2024

Cu puțin peste 100.000 de aplicări pe lună, candidații din segmentul de vârstă 45+ formează categoria profesională cu cel mai scăzut nivel de activitate din punctul de vedere al aplicărilor și al intenției de schimbare a carierei.

Ca termen de comparație, candidații care au între 25 și 35 ani ani cumulează lunar aproape 400.000 de aplicări, cei între 18 și 24 de ani 350.000 de aplicări, iar cei între 36 și 45 de ani aproape 200.000 de aplicări. „Mai există o categorie aflată sub 45 de ani, este vorba despre candidații care au mai puțin de 18 ani, unde se înregistrează aproximativ 10.000 de aplicări pe lună, însă aici vorbim despre o bază relativ restrânsă de candidați, în condițiile în care legea permite dreptul la muncă doar după împlinirea vârstei de 16 ani. Raportat la un bazin total atât de mic, dar și la faptul că aceștia au deja o ocupație de bază, respectiv cea de elev, este de așteptat ca și activitatea lor pe piața muncii să fie limitată. Prin urmare, nu se pot compara de pe picior de egalitate cu celelalte segmente de candidați”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
După un 2023 excelent, piața locală de vinuri/șampanie și spirtoase fine aproape va stagna. Vânzări susținute anterior de multe nunți CITEȘTE ȘI După un 2023 excelent, piața locală de vinuri/șampanie și spirtoase fine aproape va stagna. Vânzări susținute anterior de multe nunți

De la începutul anului și până acum, din cele peste 10 milioane de aplicări de pe eJobs.ro, doar 10%, respectiv 1 milion, au venit din partea candidaților care au mai mult de 45 de ani. Domeniile în care și-au căutat de lucru au fost retail, construcții, servicii, transport / logistică și servicii financiare. Cel mai scăzut interes a fost manifestat pentru ofertele postate de angajatorii din educație / training, media / internet, oil&gas, asigurări, real estate, marketing sau IT.

„Sunt câteva elemente specifice care deosebesc zonele de interes ale acestei categorii de vârstă de cele ale segmentelor cu vârstă mai scăzut. Spre exemplu, cu cât vorbim despre joburi în domenii care cer un nivel mai ridicat de digitalizare, de cunoaștere fluentă a uneia sau mai multor limbi străine sau cu cât ritmul de lucru este mai dinamic, cu atât candidații sunt mai reticenți în a aplica. De altfel, și sondajele noastre arată că, pe măsură ce înaintează în vârstă, candidații pun preț mai degrabă de stabilitate, pe un mediu de lucru predictibil și pe un anumit grad de confort pe care angajatorii îl pot oferi mai degrabă decât pe aspecte precum posibilitatea de a lucra de acasă sau oportunitățile de creștere în carieră”, mai spune Roxana Drăghici. Astfel, dacă la nivel general, procentul de aplicări pentru joburile remote este de aproximativ 15% din total, în ceea ce privește aplicările candidaților care au peste 45 de ani, ponderea nu depășește 5%. Reticenți sunt și când vine vorba despre mutarea în afara țării, în condițiile în care doar 1,6% dintre aplicările pentru această categorie de vârstă sunt pentru locurile de muncă din străinătate.

Sub același argument al stabilității, mai mult de 90% dintre aplicări vizează job-urile full time. Doar 70.000 din cele 1 milion de aplicări înregistrate de la începutul anului sunt pentru locuri de muncă part time. „Este un alt element pe care l-am observat – în ultimii ani, a crescut numărul românilor care își iau și un al doilea job, cu jumătate de normă, însă asta se întâmplă mai ales în cazul candidaților care au maximum 40 de ani. După acest prag, sunt mult mai puțin dispuși să aibă două locuri de muncă în paralel”, comentează Roxana Drăghici.
Distribuția aplicărilor în funcție de nivelul de experiență a candidaților arată că segmentul mid-level (2-5 ani de experiență) este cel mai activ în căutarea unui nou loc de muncă. Urmează apoi cei care aplică pentru joburile entry level (0-2 ani de experiență). În acest caz, este vorba despre candidați care fie au trecut printr-un proces de reconversie profesională, fie sunt dispuși să accepte inclusiv joburi care nu necesită o specializare anume. Doar o treime dintre aplicări vin din partea candidaților cu nivel de senioritate mai mare de 5 ani și mai puțin de 10% din partea managerilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
piața muncii
aplicanti
locuri