Camera de Comerț Americană în România: Jumătate din companii nu au în plan noi investiții în 2020. 45% consideră cel mai probabil un scenariu de revenire a economiei în formă U

Camera de Comerț Americană în România: Jumătate din companii nu au în plan noi investiții în 2020. 45% consideră cel mai probabil un scenariu de revenire a economiei în formă U
scris 6 iul 2020

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) arată că anul 2020 este unul atipic din punct de vedere economic, din cauza pandemiei COVID-19, iar 45% dintre participanții la uni sondaj consideră cel mai probabil un scenariu de revenire a economiei în formă U, în timp ce jumătate din companii nu au în plan noi investiții în 2020.

AmCham Romania a prezentat rezultatele sondajului privind calitatea climatului investițional românesc, ediția 2020.  Comparativ cu anul precedent, răspunsurile la întrebările ce au vizat  avantajele competitive ale României, cele mai apreciate condiții de piață și estimarea rezultatelor pentru 2020 indică o depreciere a încrederii în mediul investițional asigurat de România și în consecință așteptări rezervate în ce privește evoluția afacerilor, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

“Anul 2020 este unul atipic din punct de vedere economic, din cauza pandemiei COVID-19. În mod explicabil, rezultatele sondajului reflectă această nouă realitate, proiecțiile companiilor din România asupra veniturilor, a numărului de angajați și a planurilor de investiții fiind toate în diminuare semnificativă față de anul anterior. În acest context plin de provocări, dar și de oportunități, AmCham Romania lansează un apel la acțiune imediată, în vederea redresării economice și insănătoșirii mediului de afaceri și investițional post-pandemie. Salutăm în acest sens Planul de relansare economică anunțat de Guvernul României, însumând investiții de aproape 100 miliarde euro pentru următorii 10 ani. În același timp, România trebuie să profite din plin de noile oportunități de finanțare europeană nerambursabile, oferite prin programul Next Generation EU, acționând rapid, strategic și cu viziune pentru viitor”, a declarat Ionuț Simion, președintele AmCham Romania”.

NEPI Rockcastle și AFI Europe reiau negocierile privind vânzarea portofoliului de birouri, în paralel cu arbitrajul CITEȘTE ȘI NEPI Rockcastle și AFI Europe reiau negocierile privind vânzarea portofoliului de birouri, în paralel cu arbitrajul

Aproximativ 50% dintre companiile participante la sondaj se așteaptă să încheie anul financiar 2020 cu scăderi ale veniturilor, ale numărului de angajați precum și ale investițiilor, spre deosebire de anul 2019 pentru care doar 10% au indicat scăderi ale acestor indicatori.

Calitatea infrastructurii digitale conduce detașat topul celor mai apreciate condiții de piață oferite de România, singura care a primit calificativul ”foarte bună” din partea a 20% dintre respondenți, urmată de calitatea capitalului uman, considerată foarte bună de 8% dintre respondenți și ”bună” de 45% și de nivelul de impozitare al companiilor care se situează pe același nivel de apreciere ca în ediția de anul trecut.  În mixul avantajelor competitive care rămân relevante pentru Romania în contextul economic actual, a rămas pe primul loc, cu 83%, importanța apartenenței la Uniunea Europeană, în creștere cu 5% față de ediția precedentă.

”Cu privire la capitalul uman  sondajul relevă o îngrijorare în ce privește disponibilitatea forței de muncă calificate și a potrivirii de competențe necesare pe piața muncii, în contextul în care 60% dintre companii caracterizează situația pieței muncii din industria în care activează ca fiind tenisonată din această perspectivă”, se precizează în sondaj.s

Cu privire la evoluția cifrei de afaceri, doar 18% dintre respondenți estimează o scădere mai mare de 25%, în timp ce 24% anticipează o scădere între 10 și 25%, iar 29% o scădere până în 10%.

“Aș dori să remarc nivelul de relativ optimism care rezultă din răspunsurile privind așteptările de revenire economică post pandemie, în contextul în care 45% dintre participanți consideră cel mai probabil un scenariu de revenire în formă U, deci văd posibilă o recuperare pe termen mediu iar 11% se așteaptă la o revenire rapidă după șocul pandemic, în formă de V. Totuși, această perspectivă poate deveni realitate doar dacă vor fi implementate măsuri ferme care să redea companiilor încrederea de a investi în continuare în economie, în condițiile în care aproape jumătate au indicat că nu au în plan noi investiții în 2020”, a declarat  Omer Tetik, vice-președinte AmCham Romania.

​În ceea ce privește finanțarea afacerilor cele mai multe companii se bazează în principal pe fonduri proprii pentru finanțarea afacerii în 2020 și în viitorul apropiat, completate pentru aproximativ o treime dintre respondenți  de surse precum împrumuturile bancare sau împrumuturi de la acționari.

Legat de relansarea economică, membrii AmCham consideră că principalele componente ale acestui proces,  în ordinea răspunsurilor cumulate de fiecare, trebuie să fie investiții în infrastructură (76%), digitalizarea administrației publice, inclusiv a administrației fiscale (73%), reforma sistemului sanitar (53%), creșterea stabilității și predictibilității climatului politic și de reglementare (49%) și o absorbție ridicată a finanțării europene, în special din fondul de relansare economică pentru statele membre (45%).

“Cele mai apreciate măsuri adoptate de Guvern pentru susținerea companiilor au fost pentru membrii AmCham cele legate de lichiditate și angajați, respectiv bonificația pentru plata impozitului pe profit în avans, accelerarea rambursării de TVA și șomajul tehnic, astfel că salutăm decizia de prelungire a perioadei de aplicare a acestor măsuri care continuă să rămână relevante pe termen scurt și mediu. Concomitent, trebuie demarate fără întârziere proiectele de investiții pentru modernizarea și digitalizarea administrației fiscale care trebuie să țină pasul cu ritmul accelerat al proceselor de digitalizare din mediul privat, pentru a simplifica conformarea voluntară și a îmbunătăți gradul de colectare a veniturilor bugetare”, a declarat Alex Milcev, membru al Consiliului Director al AmCham Romania.

Pentru că multe companii au indicat că fie se așteaptă la un nou val epidemic sau nu au o claritate cu privire la acest fenomen, în plan intern vor permanentiza schimbări operaționale adoptate în acest context precum digitalizarea, intensificată deja pe fondul pandemiei pentru mai mult de 50% dintre participanții la sondaj, odată cu identificarea de noi produse, servicii, piețe, sau reducerea costurilor operaționale.

”AmCham Romania va avansa aceste recomandări și în dialogul cu Guvernul și factorii de decizie relevanți pentru a contribui la adoptarea celor mai potrivite politici publice și măsuri economice de impact pentru o creștere economică sustenabilă, bazată pe crearea de valoare adăugată mare”, arată Camera de Comerț Americană în România.

Perioda de colectare a răspunsurilor a fost 15 mai – 19 iunie 2020. Au participat la sondaj executivi a 131 din totalul celor 450  de companii membre AmCham. 60% din companii au cifra de afaceri anuală peste 5 milioane dolari, 40% companii au cifra de afaceri anuală sub 5 milioane dolari. 65% reprezintă companii din industrie – ITC, Sănătate, Automotive, FMCG, Banking & Financial Services, Construcții, Retail, Bunuri de consum, Producție industrială, energie, transporturi, turism, HORECA.

35% reprezintă companii din sectorul serviciilor – consultanță, servicii profesionale, avocatură.

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) are peste 450 de companii americane, multinaționale și românești membre.

viewscnt
Afla mai multe despre
camera de comerț americană în românia
economie